Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a reținut pentru o perioadă de 24 de ore trei persoane, între care și managerul Arhiepiscopiei Tomisului, bănuite de evaziune fiscală în formă continuată, pe care le vor prezenta judecătorilor Tribunalului Ilfov, pentru arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului transmis sâmbătă, în dosarul penal nr. 459/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București “se efectuează urmărirea penală cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală în formă continuată, constituirea unui grup infracțional organizat, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și favorizarea făptuitorului, fapte prin care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 3.785.988, 90 lei reprezentând TVA și impozit pe profit”.

Din probatoriul aflat la dosarul cauzei a rezultat că, începând cu anul 2016 pe teritoriul României a fost inițiată și constituită o grupare infracțională alcătuită din mai multe persoane fizice, coordonate de un preot, care importă bunuri din Turcia și le comercializează în țară, fără documente legale.

50 de TIR-uri cu haine vândute fără plata taxelor

Până când oamenii legii au reuşit să pună mâna pe capii acestei reţele 50 de TIR-uri cu haine ar fi fost vândute. Este vorba despre un preot de la mănăstirea Galeşu, un lăcaş de cult din judeţul Constanţa şi de o călugăriţă care i-ar fi fost alături în aceste afaceri, potrivit stiri.tvr.ro.

Procurorii spun că hainele şi încălţămintea veneau din Turcia, iar călugăriţa mergea personal la Istanbul pentru a se asigura că toate TIR-urile sunt încărcate corespunzător.

Apoi, marfa trecea printr-o firmă înregistrată în Bulgaria. Acolo, în documente era specificat că acestea sunt livrări intracomunitare şi că ar trebui să ajungă către firme din Polonia şi Ungaria. Acetele erau false, iar în ele erau trecute persoane din China, care nu aveau nicio legătură cu această afacere.

Marfa nu ajungea în ţările declarate, ci se oprea pe teritoriul României, unde urma să fie vândută în Ilfov şi în judeţe din zona Moldovei.

Preotul şi călugăriţa au fost prinşi chiar în momentul în care descărcau un astfel de TIR venit din Turcia.

Vineri, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București împreună cu lucrători de poliție judiciară ai Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenție “Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române, au efectuat 25 de percheziții în București, județele Ilfov, Buzău și Constanța, la sediile societăților comerciale implicate în activitatea infracțională, domiciliile persoanelor suspectate și sediile unor instituții publice, în vederea strângerii de probe necesare soluționării acestei cauze penale.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version