Marţi s-a judecat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un nou termen din dosarul în care Oana Niculescu Mizil este acuzată de conflict de interese.

vanghelie

Discuţiile au durat doar câteva minute, magistraţii luând decizia ca procesul să fie amânat pentru 24 octombrie în momentul în care s-a remarcat faptul că Oana Niculescu Mizil nu avea avocat.

Marian Vanghelie, fostul primar de la Sectorul 5, şi-a însoţit iubita la proces, iar la ieşirea din sediul ÎCCJ a oferit un adevărat spectacol plin cu declaraţii uluitoare.

“Toate instituţiile de forţă din România, care au făcut nelegiuiri, vor răspunde. Să fie foarte clar că aceşti oameni vor răspunde. Că nu vor răspunde azi, că nu vor răspunde mâine, dar vor răspunde peste nişte ani. E vorba de ceea ce se întâmplă în România, începând de la arestările astea, pur şi simplu aşa, haiduceşti, şi au desfiinţat familii şi au nenorocit tot felul de oameni şi după aia să se dovedească că au fost colegi care au câştigat în instanţă. Până s-a dovedit că el este nevinovat, a trecut prin nişte traume şi el, şi familia. Eu cred că pentru tot ce s-a întâmplat în aceşti ultimi ani, unii vor trebui să răspundă. Chiar dacă unii dintre politicieni se duc la arest, vor ieşi afară din arest şi ne vom ocupa şi vom menţine aceste procese pentru a spune lucruri reale şi cum ar fi trebuit să se întâmple în această ţară. Totul este un circ. Noi de dimineaţă vedem vedete la televizor care au probleme penale, în loc să vedem dacă acele vedete ar putea să rezolve nişte probleme pentru oameni. Suntem singura ţară din regiune care ne batem cu Putin şi facem arestări. Asta este ţara. Dacă ăsta este modelul, să vedem cu ce o să ne ajute la final, că nu văd pe televizor decât arestări şi bătălii cu Putin. Va veni o vreme când unii vor răspunde. Vor răspunde că au luat oamenii de pe stradă cu forţa şi le pun cătuşe şi le spun — aveţi două variante: vă dăm cu suspendare şi scrieţi de cine vrem noi sau dacă nu… Dacă doamna Kovesi a făcut aceste lucruri, va plăti şi dânsa. Eu ştiu că, dacă te cheamă cineva la o instituţie, trebuie să te cheme printr-o citaţie, cu un avocat, nu să spună că vor anumită intimitate cu tine”, a fost mesajul uluitor transmis de Vanghelie.

Oana Niculescu Mizil a fost condamnată, în octombrie 2014, la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce ar fi angajat-o pe mama sa la biroul ei de parlamentar şi i-ar fi asigurat obţinerea, în mod ilegal, de venituri în valoare totală de 65.697 de lei. Decizia de atunci nu a fost definitivă, ambele părţi atacând-o. Procurorii o vor pe Oana Niculescu Mizil după gratii, în timp ce iubita lui Marian Vanghelie vrea să fie achitată.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version