Vicepremierul Dan Barna a declarat, luni, că nu vede convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru desființarea Secției speciale de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), după decizia Comisiei de la Veneția.

„Amendamentul UDMR care se află în Comisia juridică a Senatului nu desfiinţează SIIJ. Nu face decât să mute Secţia Specială la Parchetul General”, a acuzat el, după şedinţa Biroului Naţional al USR PLUS.

Liderul USR PLUS a precizat că „acest amendament toxic (…) este de neacceptat şi atât timp cât nu găsim o soluţie în coaliţie, o sesiune extraordinară este, din punctul nostru de vedere, prematură şi nefuncţională”.

„Nu ne putem permite, ca stat, să transmitem acest mesaj de reformă ca şi glumă, prin care, în loc să desfiinţăm SIIJ, pur şi simplu schimbăm eticheta de pe uşă şi adresa de pe cartea de vizită şi mutăm o secţie specială dedicată tot magistraţilor, o mutăm la Parchetul General”, a arătat el.

Întrebat dacă se va rupe coaliţia dacă nu se ajunge la un consens pe acest subiect, Barna a spus:

„Politic, orice este posibil. Ştim asta de 30 de ani în România. Până la momentul de faţă această coaliţie a arătat că a avut şi înţelepciunea, şi capacitatea de a găsi soluţii la problemele care au apărut. Și eu rămân în continuare optimist că vom găsi o soluţie pentru ca desfiinţarea SIIJ să devină o realitate. (…) Dacă pe chestiunea de calendar sunt într-adevăr discuţii, unde putem fi toleranţi, linia roşie este asumarea unor decizii împotriva programului de guvernare. În momentul în care vom ajunge în situaţia să decidem lucruri contra a ceea ce am scris, a ceea ce Parlamentul a susţinut în programul de guvernare, atunci vom avea o problemă şi tocmai de aceea vom sta la discuţii cât va fi necesar pentru a găsi soluţii prin care programul de guvernare să devină realitate”.

Stelian Ion: UDMR a votat alături de PSD înființarea Secției Speciale

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a amintit că Secția Specială nu a fost desființată în cele aproape 7 luni de la instalarea Guvernului Cîțu dintr-un motiv simplu: UDMR, care face parte acum din coaliție, a votat în Parlament, alături de PSD, pentru înființarea SIIJ.

„UDMR a votat şi înfiinţarea SIIJ, a votat şi legile Justiţiei varianta Iordache, a votat şi Codul penal, şi cel de procedură penală. Odată ce s-a încheiat acel capitol, trecem deoparte şi încercăm să creăm ceva nou şi sperând cumva că o să îşi schimbe atitudinea şi abordarea faţă de justiţie, faţă de lupta anticorupţie. Parţial, am avut semnale că acest lucru se întâmplă, pentru că s-a semnat un program de guvernare în care la capitolul Justiţie era clar stabilită prima măsură pe termen scurt desfiinţarea Secţiei speciale, la un punct mai jos era refacerea competenţei DNA pe ce privea infracţiunile de corupţie săvârşite de magistraţi. De aceea am şi acceptat mandatul de ministru al Justiţiei, pentru că este un program foarte bine articulat”, a declarat Stelian Ion, duminică, într-o emisiune la Prima TV.

Întrebat de ce s-a răzgândit UDMR în privinţa desfiinţării Secţiei, ministrul a răspuns: „A fost o tactică, pentru că altfel nu pot să îmi explic. Acum, UDMR spune: noi desfiinţăm SIIJ, suntem de acord cu asta, dar am vrea ca toate dosarele să nu meargă sub nicio formă la DNA, pentru că noi nu avem încredere în DNA, să meargă la Parchetul General, aşa cum a mai fost mai demult, în ideea că se transformă într-un fel SIIJ actual într-o secţie care deja există. Schimbăm doar plăcuţa de înmatriculare, schimbăm doar denumirea, dar mecanismul rămâne acelaşi. Mecanismul constând într-o secţie unică, la nivel central, deci total ineficientă, fără secţii, fără servicii teritoriale, care se ocupă de absolut toţi magistraţii pentru toate categoriile de infracţiuni, ceea ce este o anomalie, nu se respectă principiul specializării procurorilor. Avem parchete specializate”.

Ministrul Justiţiei susţine că UDMR face un „artificiu” încercând să “păcălească” opina publică.

„Discuţia despre SIIJ este de fapt despre DNA. Face un artificiu, încearcă să inducă în eroare sau să păcălească opinia publică. Argumentul UDMR este să nu ne mai întoarcem la abuzurile din trecut ale DNA în care anchetau în mod abuziv magistraţi. Putem spune că au fost unele cazuri care trebuie elucidate. Ele nu au fost elucidate de justiţie. Avem un raport al Inspecţiei Judiciare pe care îl invocă UDMR spunând: acel raport al Inspecţiei Judiciare a arătat grave abuzuri, grave derapaje. Încă acel raport este supus controlului judiciar, nu a rămas definitiv, este în faţa judecătorilor şi rămâne să vedem dacă a fost validat de instanţe”, a insistat ministrul Stelian Ion. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version