Procurorii DNA au descins din nou, luni, la Primăria Iași, condusă de Mihai Chirica – trimis în judecată, deja, în două dosare de corupție și abia întors după o deplasare în Israel.

Precizările DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2020, în legătură cu eliberarea unor documente privind autorizarea construcției, edificarea, tranzacționarea și intabularea unui imobil din municipiul Iași. În cursul zilei de 12 decembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații, situate pe raza județului Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sedii de firma”.

Primarul Chirica (PNL via PSD), trimis în judecată în al doilea dosar de corupție
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version