Judecătorii instanței supreme le-au respins contestațiile lui Neculai Onțanu și complicilor săi, astfel că aceștia rămân în arest preventiv 30 de zile. Sentința a fost dată vineri dimineață și este definitivă.

ontanu-digi24

Neculai Onțanu este acuzat de luare de mită iar complicii săi sunt avocata Loredana Radu – cea care îl apără pe Victor Ponta în dosarul Șova-Turceni-Rovinari -, acuzată de luare de mită și de spălare de bani, și secretarul Consiliului Local al Sectorului 2, Toma Șutru, acuzat de luare de mită.

Toți trei au fost reținuți de procurorii DNA în 24 martie iar a doua zi, arestați preventivÎn motivarea Curții de Apel București – instanța care a dispus arestarea inculpaților -, se arată că Onțanu a încercat să ascundă probele. El s-a comportat exact ca Nicușor Constantinescu, baronul PSD de Constanța, care a refuzat să le pună la dispoziție procurorilor DNA documente privind ilegalitățile comise.

Onțanu a vrut să ascundă probe

Concret, procurorii anticorupție au transmis în 23 martie Primăriei Sectorului 2 al Capitalei o solicitare scrisă privind punerea la dispoziție, în regim de urgență, a unor înscrisuri “esențiale” pentru soluționarea cauzei. Era vorba despre autorizațiile de construcție emise avocatei Radu și documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate către inculpatul Ionescu Ioan Tudor.

“După ce a luat la cunoștință de conținutul solicitării, inculpatul Onțanu Neculai a emis în aceeași zi o adresă (nr. 20868 din 23.03.2016) către Compartimentul arhivă, prin care le punea în vedere să nu elibereze niciun document fără respectarea procedurii care presupunea aprobarea sa personală, sub sancțiunea tragerii la răspundere. Totodată, din declarația inculpatului Șutru Toma rezultă că inculpatul a transmis în mod direct angajaților de la Arhivă și Administrație publică să nu comunice documentele solicitate fără acordul său expres, amenințându-i că în caz contrar vor fi destituiți”, se arată în motivare.

Ulterior, Onțanu a părăsit sediul primăriei, astfel încât solicitării nu i s-a putut da curs în termenul stabilit de organele de urmărire penală.

“Abia după ce ofițerii de poliție din cadrul DNA au contactat în mod nemijlocit cabinetul primarului și au insistat ca documentele să fie transmise conform solicitării, iar inculpatul a fost citat în calitate de suspect, acesta și-a dat acordul ca înscrisurile să fie eliberate”, precizează documentul.

Totodată, declarația dată de Onțanu în fața instanței CAB conține mai multe elemente contradictorii privind aspecte esențiale, precum natura relației cu martorul denunțător (Cristian Borcea — n.r.) sau modalitatea de lucru a Subcomiei de Fond Funciar.

Avocata a recunoscut că i-a dat terenul lui Oprea

La rândul ei, avocata Loredana Radu a spus instanței că, după ce a achiziționat terenul în cauză, l-a vândut unchiului său, fostul vicepremier Gabriel Oprea, la dorința acestuia.

“La un an după achiziționarea acelui teren, i l-am vândut unchiului meu, Oprea Gabriel, la dorința acestuia. Precizez că și anterior acestei tranzacții i-am mai vândut alte 2 terenuri unchiului meu, acesta având încredere că eu, fiind avocat, am verificat legalitatea actelor (dobândire a acelor terenuri). Unchiul meu mi-a oferit 400.000 euro pe acel teren și recunosc că eu am vrut să-l vând unui alt potențial client cu o sumă, probabil, mai mare, dat fiind potențialul zonei și faptul că avea o poziționare, pe care eu o consider foarte frumoasă. Unchiul meu mi-a achitat integral banii și consider că și așa am ieșit în câștig. Mai vreau să precizez că autorizația de construcție am obținut-o după un an de la data depunerii certificatului de urbanism, ceea ce vine în contradicție cu afirmațiile menționate în cuprinsul referatului Parchetului. Mai mult, contravine și Legii nr. 50/1991, care stabilea un termen de 30 de eliberare a autorizației de la data depunerii cererii și a celorlalte avize. Unchiul meu, în baza proiectului pe care l-am pus la dispoziție, a edificat o structură de rezistență, iar, ulterior, a donat-o fiicei sale, Tudor Ana Maria. În prezent, terenul împreună cu structura ridicată pe el se găsește la vânzare”, a spus Loredana Radu, conform textului motivării.

Nepoata ”Interesului Național” se contrazice în privința vânzării terenului

Oprea se În document se reține însă că versiunea inculpatei este neverosimilă, în condițiile în care ea se contrazice cu privire la modul în care a aflat de vânzarea terenului din Barbu Văcărescu.

“În opinia acestei instanțe, modalitatea în care se presupune că au acționat inculpații, alături de conduita de ansamblu a acestora în timpul derulării activității infracționale arată înclinația acestora spre nesocotirea normelor de drept, conturând previzibilitatea unei conduite negative îndreptată împotriva bunei desfășurări a procesului penal. (…) Modalitatea conspirată de săvârșire a infracțiunilor, prin tranzacții disimulate și implicarea unui număr ridicat de intermediari care să îngreuneze aflarea adevărului demonstrează specializarea inculpaților și conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică, chiar dacă nu se referă la o perioadă infracțională actuală, dar care a fost adusă la cunoștința organelor de urmărire penală abia în februarie 2016”, se precizează în motivare.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version