Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins, luni dimineață, la Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), Poliţia Locală Sector 1 şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţeană (IPJ) Călăraşi, pentru a ridica documente într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie a unor echipamente.
UPDATE: Potrivit președinte Europol, Cosmin Andreica, este vorba și despre uniforme pentru polițiști achiziționate la licitație, dar care nu respectă materialele prevăzute în caietul de sarcini, ele fiind de proastă calitate.
O pereche de pantaloni costă între 500 și 600 de lei, iar în ciuda prețului exorbitant, aceștia s-au rupt după câteva spălări.
Potrivit DNA, anchetatorii „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției locale și a poliției naționale”.
„În cursul zilei de 30 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în cinci locații, situate pe raza municipiului București și a județului Călărași, din care trei sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se mai arată în comunicatul DNA.