Poliţia Română l-a dat în urmărire naţională pe patronul Interagro Ioan Niculae, după ce nu a fost găsit la dominciliu pentru a fi încarcerat, în urma condamnării, joi, la 5 ani de închisoare, de Curtea de Apel București.

La câteva ore după pronunțarea sentinței, Ioan niculae a anunțat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că se predă vineri, deoarece se află în Italia, internat la o clinică unde se recupera după infectarea cu Covid-19, dar și-a făcut externarea.

„Sunt în Italia la o clinică internat. Trebuia să ies probabil duminică. După primirea veştii din România că am fost condamnat, mi-am făcut externarea şi încep să mă pregătesc să vin în ţară. Mâine sunt în ţară”, a declarat Ioan Niculae.

La ultimul termen de judecată, avocatul său a declarat în sala de judecată – Curtea de Apel București -, pe 27 ianuarie, că clientul său se află la Milano, pentru a se trata de Covid-19.

UPDATE! Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, dar deja a fugit din țară

Niculae a fost eliberat condiționat în 15 iulie 2020, după numai 1 an și 3 luni de stat în închisoare, după o altă condamnare, de 2 ani și 6 luni..

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version