Poliţiştii constănţeni au dat lovitura, marţi, într-un interval de doar câteva ore.

Oamenii legii au reuşit să captureze doi bărbaţi căutaţi la nivel internaţional pentru comiterea mai multor infracţiuni în Uniunea Europeană.

În prima fază, poliţiştii constănţeni au prins un bărbat de 40 de ani, din municipiul Constanţa. Era dat în urmărire de autorităţile judiciare belgiene pentru comiterea de infracţiuni la regimul stupefiantelor.

Apoi, oamenii legii au prins un constănţean de 19 ani acuzat că a dat mai multe spargeri pe teritoriul Germaniei. Oficial, tânărul este acuzat de infracţiuni contra proprietăţii.

Pentru depistarea celor doi urmăriţi, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cei doi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zile de miercuri, să fie prezentaţi magistraţilor, pentru demararea procedurilor de predare către autorităţile din Belgia, respectiv Germania.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version