Cei doi polițiști care au ucis prin asfixiere un pensionar din Pitești, pe terasa unui bar, au fost eliberați din arest preventiv, joi, după doar câteva zile, ei fiind plasați în arest la domiciliu, printr-o decizie – definitivă – a Curții de Apel Pitești.

Unul dintre agenți s-a pensionat rapid, iar șeful lui i-a aprobat imediat cererea. Celălalt – foarte tânăr – a mai avut probleme în trecut, fiind cercetat disciplinar.

Apărarea polițiștilor în instanță a fost în stilul clasic: bătrânul a fost vinovat, pentru că a ridicat mâna să-l lovească pe unul dintre ei.

Imaginile filmate însă de cineva cu telefonul mobil demonstrează însă că victima abia se ținea pe picioare și nu a avut nici șansă în fața celor 4 oameni ai legii agresori.

Mai grav este că nu a intervenit nimeni dintre cei care mănâncau sau își beau cafeaua pe terasa de unde fusese izgonit bătrânul – singurul văzut de polițiști.

Dosarul a fost preluat de Tribunalul militar, după ce doi jandarmi au fost puși sub acuzare, iar unul dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.

filmul cu politiștii bruscând victima în Autogara Sud din Pitesti

În imaginile difuzate de presa locală se poate vedea cum la un moment dat barbatul este împinsă de un polițist, care îl trântește la pământ. În imagini pot fi văzuți apoi mai mulți polițiști care încearcă să îl imobilizeze pe bărbatul de 63 de ani, care era căzut.
Bărbatului i s-a făcut rău, însă echipajul de pe ambulanță nu l-a putut salva, fiind declarat decesul.
Moartea bărbatului a fost una violentă, în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, medicul-şef Dan Manu, care a prezentat rezultatele autopsiei.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version