Magistraţii de la Tribunalul Militar Bucureşti au decis ca Antonina Radu şi George Matei, cei doi pompieri ISU implicaţi în dosarul Colectiv, să fie plasaţi în arest la domiciliu.

sursa foto: evz.ro
sursa foto evzro

Cei doi reprezentanţi ai ISU Bucureşti-Ilfov au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu, după ce s-a stabilit că au fost în control în mai multe rânduri la Club Colectiv, dar nu au luat măsuri pentru respectarea normelor PSI.

Conform procurorilor, “deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, George Matei şi Antonina Radu nu au întocmit niciun act de control şi nu au întreprins vreo măsură pentru ca SC Colectiv Club SRL să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti ca funcţionând fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu”.

Arestaţi preventiv încă din urmă cu câteva luni, Antonina Radu şi George Matei au contestat prelungirea mandatului şi au avut câştig de cauză în prima fază, magistraţii de la Tribunalul Militar Bucureşti anunţând că îi lasă pe aceştia în arest la domiciliu.

Totuşi, decizia nu este definitivă, iar procurorii vor depune recurs. Oamenii legii se tem că cei doi ar putea influenţa evoluţia anchetei şi pe martorii implicaţi în dosar.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version