Victor Ponta a declarat luni, după 3 ore de audieri la DNA, că nu duce “cu arme judiciare” bătălia politică, asigurându-l astfel, pe Liviu Dragnea că nu l-a denunțat.

“Nu am voie să vă spun despre ce e vorba. Eu știu cel mai bine pe pielea mea diferența între politică și justiție. În politică ne batem, dar nu ne batem cu dosare. Deci nu am niciun fel de dorințe, nu mă ocup cu delațiuni, cu denunțuri. Nu duc bătălia politică cu arme judiciare, că s-a dus împotriva mea bătălia politică cu arme judiciare și mie nu mi-a plăcut. Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!“, a spus Ponta. 

Victor Ponta s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la audieri într-un dosar.

“Am fost citat ca martor într-un dosar din 2014. Mai multe nu pot să vă spun”, a declarat fostul premier la intrarea în sediul DNA.

Întrebat dacă este vorba despre acelaşi dosar în care a fost audiat, săptămâna trecută, şi fostul premier Sorin Grindeanu, Ponta le-a spus jurnaliştilor: “Văd că voi ştiţi mai bine ca mine”.

Fostul premier Victor Ponta afirma, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ca Liviu Dragnea i-a cerut pe vremea cand acesta din urmă era vicepremer, sa treaca lacul Belina de la Apele Romane la Consiliul Judetean Teleorman.

Ponta sustine ca a semnat Hotararea de Fuvern fara sa stie ca lacul va ajunge in final la Tel Drum.

Ponta mai spune ca Dragnea l-a invitat ulterior de mai multe ori pe lacul Belina, unde a fost la pescuit si fostul premier Sorin Grindeanu.

“Eu am asumat ca merg la o proprietate privata a domnului Dragnea, daca stiam ca ma duc intr-un loc al Tel Drum nu m-as fi dus”, mai spune fostul premier. 

Detalii, AICI

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version