Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, l-a demis marți pe directorul Penitenciarului din Drobeta-Turnu Severin, precum și pe adjunctul acestuia, după ce un criminal condamnat pe viață, Ion Turnagiu, a fost eliberat condiționat și a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinţi.

Agresorul s-a răzbunat pe minoră pentru că aceasta a depus împotriva lui plângere penală pentru că a fost violată.

Însă cum procurorul a considerat că fapta nu se probează, l-a lăsat în libertate pe Ion Turnagiu, iar pe fată, fără apărare în fața lui.

Procurorul general Gabriela Scutea a dispus, luni, un control în acest caz.

Bărbatul de 45 de ani din comuna Dârvari, judeţul Mehedinţi, a fost arestat preventiv, pentru tentativă de omor.

„În fapt, s-a reţinut că, în data de 12.06.2020, în jurul orei 23,00, inculpatul T.I. (…) s-a deplasat la locuinţa victimei Ş.M.L.A., din aceeaşi localitate şi a pătruns în camera unde se afla sus-numita, a stropit-o cu o substanţă inflamabilă şi apoi i-a dat foc. Din concluziile preliminarii rezultă că victima, Ş.M.L.A., prezintă leziuni de violenţă, produse prin flacără, care necesită 45-50 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Fata are arsuri pe 90% din corp, iar șansele ei de supraviețuire sunt minime. Ea a fost plimbată prin două spoitale până a fost internată la Spitalul Clinic de Copii „Grigore Alexandrescu” din București.

Inițial, fata a fost adusă vineri cu ambulanța la Spitalul județean din Drobeta-Turnu Severin, dar a fost transferată la Craiova, unde există secție de arși, dar nu de mari arși. Sâmbătă dimineață s-a încercat transferul ei la București, însă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” nu erau locuri la terapie intensivă pentru arși. bia sâmbătă seara fata a putut să fie adusă la București.

Ion Turnagiu fusese condamnat la închisoare pe viaţă în anul 1994, pentru că a omorât cinci oameni. A fost eliberat condiţionat în anul 2019, în baza Legii recursului compensatoriu.

Mihaela Popescu, președintele completului de judecată de la Tribunalul Mehedinți, a dispus eliberarea acestuia în urma raportului favorabil depus de Comisia din Penitenciarul din Drobeta-Turnu Severin. Comisia depusese nu mai puțin de 10 cereri de eliberare.

Ministrul Cătălin Predoiu a solicitat, tot marţi, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), sesizarea Inspecţiei Judiciare „în vederea efectuării de verificări cu privire la modul de respectare a dispoziţiilor legale care reglementează liberarea condiţionată în dosarul 3349/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi privind cererea de liberare condiţionată a deţinutului Ion Turnagiu”.

Inspecţia Judiciare trebuie să facă „un control tematic privind modul de respectare a aceloraşi dispoziţii legale la nivel naţional, având în vedere că această problemă a devenit recurentă şi s-a manifestat din plin şi în cazul legii privind recursul compensatoriu, cu consecinţe grave asupra siguranţei cetăţeanului”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version