Premierul Nicolae Ciucă s-a ales cu dosar penal, în urma unei plângeri depuse la Parchetul General în care se reclamă faptul că a plagiat în teza de doctorat.

Procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, a precizat că plângerea a fost depusă la sfârşitul lunii ianuarie, iar dosarul a fost constituit la Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Teza de doctorat a premierului Ciucă se verifică și de către CNATDCU: Sesizarea lui Polițeanu (USR), admisă

Potrivit unui articol publicat de PressOne, care citează surse, procurorii au ridicat în acest caz documente de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, inclusiv teza de doctorat a premierului.

Jurnalista Emilia Şercan de la PressOne a publicat, pe 18 ianuarie, un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul „Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”, susţinută în anul 2003.

Teza lui Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare și a fost înaintat în grad, ar include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138, a scris ea.

Ciucă a respins acuzația, spunând că lucrarea sa „a fost realizată conform cerințelor legale de la acea vreme”. Premierul a cerut Comisiei de Etică a UNAp – chiar universitatea la care a susținut doctoratul – să facă verificările legale, iar instituția a anunțat că o va face.

Premierul Ciucă respinge acuzațiile de plagiat: „Teza mea de doctorat, conform cerințelor legale de la acea vreme”
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version