Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova anunţă reţinerea pentru 24 de ore a lui Mureşan Alexe Călin, profesor la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti.
Mureşan Alexe Călin era profesor de matematică la specialitatea Tehnologia Petrolului şi a fost prins în flagrant în timp ce primea prima tranşă dintr-o mită totală de 38.500 de lei.
Conform procurorilor, profesorul avea 49 de studenţi la Anul I care nu reuşiseră să promoveze examenul de Tehnologia Petrolului şi s-a înţeles cu aceştia să primească 38.500 de lei în două tranşe pentru a le oferi rezolvarea subiectelor.
Luni, profesorul a venit direct la examen şi le-a oferit studenţilor rezolvările, după ce a încasat prima tranşă de 17.150 de lei. Cadrul didactic a solicitat ca a doua tranşă să-i fie remisă miercuri, când era programat un alt examen de restanţă. Însă Mureşan Alexe Călin a fost ridicat de procurori imediat după ce a primit banii de luni.
Audiat luni seara, profesorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează ca marţi seara să fie prezentat magistraţilor de la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.