Avocatul Cristian Ene: “A avut o comportare ireproșabilă”!

Relu Fenechiu, fostul ministru PNL al Transporturilor în Guvernul Ponta – USL, a fost eliberat condiționat, luni dimineață, după 3 ani și jumătate din două condamnări la închisoare (5 ani în dosarul Transformatorul şi 3 ani şi 10 luni în dosarul Siveco) contopite de judecătorii Tribunalului Vaslui în 5 ani și 6 luni, în 10 martie anul acesta. 

Magistrații de la același tribunal au decis acum că Relu Fenechiu poate ieși condiționat din pușcărie fără să achite prejudiciul de 7,5 milioane de lei.

Concret, judecătorii Tribunalului Vaslui au apreciat că legea nu îl obligă să achite prejudiciul înainte de a fi eliberat condiționat.

Este a doua decizie de acest fel luată de magistrații români în ultima lună. Primul eliberat condiționat după nici 3 ani de pușcărie dintr-o condamnare de 10 ani a fost mogulul Antenelor, Dan Voiculescu. El a fost deschizător de drum în această pribvință, pentru că ne așteptăm și la alte sentințe de acest fel.

Prejudiciu neachitat nici în dosarul Siveco

Evident, Fenechiu nu a achitat nici prejudiciul în dosarul Siveco, pentru care Fenechiu a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției (trafic de influență, în formă continuată, și spălare de bani).  

Iată infracțiunile comise în acest caz:

“În perioada 2012-2014, inculpatul Fenechiu Relu, în calitatea amintită mai sus, a pretins și a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 13.990.059 lei fără TVA) și de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de 8.130.721 lei, fără TVA), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte.

Concret, sprijinul acordat de inculpatul Fenechiu Relu s-a materializat în intervenția sa la funcționari din cadrul Ministerul Justiției sau la persoane din conducerea societății farmaceutice, asupra cărora avea influență la acel moment.

Pentru acest „ajutor”, inculpatul a primit de la reprezentanții firmei de software, prin intermediul a două societăți pe care le controla, suma totală de 3.966.716,11 lei (echivalentul a aproximativ 901.526,38 euro).

Pentru a disimula proveniența ilicită a banilor, inculpatul Fenechiu Relu i-a determinat pe reprezentanții firmei de software să încheie cu societățile respective mai multe contracte de prestări servicii, care în realitate nu au fost executate.

În prezența apărătorului ales, inculpatul Fenechiu Relu a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

  • 3 ani și 10 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Fenechiu Relu. 

De asemenea, procurorii anticorupție au stabilit prin acordul încheiat cu inculpatul și măsura confiscării echivalentului în lei al sumei de 901.526,38 euro (la data punerii în executare a hotărârii judecătorești)”.

Urmărit penal în al 3-lea dosar: șpăgi de 4,3 milioane euro

Relu Fenechiu este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din 31 octombrie 2016, într-un al treilea dosar, pentru infracțiunile de trafic de influenţă şi participare improprie la spălare de bani.

De această dată, procurorii DNA îl acuză că a încasat şpăgi de peste 4,3 milioane de euro de la o firmă care solicita obţinerea contractului valabil pentru etapa a cincea a Programului Sistem Educaţional Informatizat (SEI), program finanţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Iată ce spun anchetatorii:

“În perioada 2008–2014, suspectul Fenechiu Relu, în calităţile menţionate mai sus, a pretins şi a primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale suma de circa 4.300.000 de euro pentru a asigura finanţarea de către Ministerul Educaţiei Naţionale a etapei a V-a a Programului Sistem Educaţional Informatizat (SEI), atribuirea contractului către firma respectivă şi derularea acestuia în bune condiţii.

Concret, sprijinul acordat de suspectul Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenţia sa la persoane cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, asupra cărora avea influenţă la acel moment.

O parte din suma de bani pretinsă, respectiv 2.500.000 euro, a fost remisă în numerar suspectului, în două tranşe, printr-un intermediar.

În continuare, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei circuitului financiar al sumelor de bani şi beneficiarul real al acestora, suspectul Fenechiu Relu a solicitat ca restul banilor să fie viraţi în conturile a două societăţi comerciale în baza unor contracte de consultanţă ce atestau operaţiuni comerciale fictive. De precizat este faptul că semnatarii documentelor nu au avut cunoştinţă de înţelegerea dintre suspect şi reprezentanţii societăţii beneficiare a contractului anterior menţionat, întocmind actele la solicitarea lui Fenechiu”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version