Secţia de investigare a infracţiunilor în justiţie recidivează, după ce a retras apelul în dosarul “Romsilva”, pentru a-l salva de o posibilă condamnare pe fostul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu.

Acum, secția condusă de Gheorghe Stan – numit recent judecător la CCR – și Adina Floarea – fiica unui fost consilier județean PSD – a retras și apelul în dosarul lui Damian Dolache, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, care a fost condamnat în martie, în primă instanţă, la 10 luni de închisoare cu suspendare, din cauză că fusese prins băut la volan.

“Ia act de retragerea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 21 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 2/42/2019 privind pe intimatul inculpat Dolache Damian”, se arată în decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Instanţa supremă a admis însă şi cererea procurorilor de sesizare a Curţii Constituţionale privind atribuţiile Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, CCR urmând să se pronunţe în acest caz.

Procurorii arată în rechizitoriu că pe 4 noiembrie 2017, în jurul orei 22.00, judecătorul, aflat la volanul unui autoturism, în Capitală, a fost observat de un echipaj al Poliţiei Rutiere în timp ce făcea viraj la stânga cu depăşirea marcajului longitudinal continuu. “În această împrejurare, conducătorului auto i s-au solicitat documentele şi a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că alcoolemia inculpatului în aerul expirat a fost de 0,77 mg/l”, arată procurorii, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX. Ulterior, judecătorul fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i-a fost recoltată o probă de sânge, dar a părăsit unitatea medicală fără preaviz, iar specialiştii nu au mai putut să-i recolteze şi o a doua probă. “Din buletinul de analiză toxicologică emis de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a reieşit că la ora 22:30 inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,95 gr.%o”, potrivit sursei citate.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, la începutul anului, că nu se impune suspendarea judecătorului pentru că a condus băut.

Bogdan Licu: Este conflict de competență

Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunţat, joi, că se află într-un conflict de competenţă între Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) şi Secţia judiciară din cadrul Parchetului General privitor la decizia de retragere a apelurilor, precizând că urmează să ia o decizie.

“Apelul de care îmi spuneţi a fost retras acum mai mult timp, acum aproximativ două săptămâni. În momentul de faţă, eu mă aflu într-un conflict de competenţă între procurorul de şedinţă, vorbim de retragerea apelului în dosarul mult mediatizat (a lui Viorel Hrebenciuc -n.r.), procuror în cadrul Secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) şi Secţia de investigare a infracţiunilor în justiţie, care a retras apelul”, a declarat Licu.

Procurorul general interimar a precizat că a solicitat ambelor părţi să prezinte un referat cu motivele, urmând să ia o decizie:

“Am cerut ambelor părţi să prezinte câte un referat care să cuprindă motivele, considerentele legale care au stat la baza acestor decizii ale fiecăruia şi urmează să hotărăsc ce este de făcut mai departe”.

Fără precedent:

Chiuariu, salvat de Stan de la Secția specială! Procesul retrocedării pădurilor, doar cu apelul lui Hrebenciuc
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version