Gheorghiţă Ciobanu, şeful Biroului Rutier Iaşi, şi alţi 13 agenţi de poliţie au fost trimişi în judecată, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată.


Potrivit unui comunicat al DNA, au fost deferiți justiției, Gheorghiţă Ciobanu, sub control judiciar, la data faptei şef al Biroului Rutier Iaşi – Poliţia Municipiului Iaşi, pentru luare de mită în formă continuată (9 acte materiale), precum şi pe Nicolae Robert Barabaş, Bogdan Gabriel Ciochină, Gabriel Dămoc, Liviu Andrei, Cristinel Cătălin Lohan, Constantin Bogdan Toderaşcu, la data faptelor agenţi de poliţie rutieră, pentru luare de mită în formă continuată.

În acelaşi dosar, au fost trimiși în judecată Felix Nelu Crenganiş, la data faptei agent de poliţie şi coordonator al Atelierului Confecţionări Plăcuţe de Înmatriculare Iaşi din cadrul DPCRIV, pentru luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă (2 infracţiuni) şi directorul general al unui restaurant din municipiul Iaşi, pentru dare de mită în formă continuată (2 infracţiuni – 84 acte materiale) şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată.

În faţa judecătorilor, în stare de libertate, vor ajunge şi Robert Andrici, Doru Ionuţ Crivoi, Paul Eţcu, Ionuţ Lucian Landea, Dan Constantin Păuleţ şi Adrian Ştefănică, la data faptei agenţi de poliţie rutieră, pentru luare de mită în formă continuată, dar şi un agent comercial al aceluiaşi restaurant din municipiul Iaşi, pentru complicitate la dare de mită în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2019 – 2020, cei 14 lucrători în cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi, în baza unei înţelegeri tacite cu conducerea unui restaurant, ar fi pretins şi primit direct şi prin intermediari, de la directorul acelui restaurant (inculpat în prezenta cauză), bani şi produse alimentare de catering (livrare preparate culinare).

„Foloasele respective ar fi fost primite pentru a-l proteja atât pe director (care nu deţinea permis de conducere) cât şi pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise de aceştia sau eventualele contravenţii pe care ei le-ar săvârşi sau/şi pentru a le aplica sancţiuni contravenţionale mai blânde. Produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine, cât şi pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul poliţiştilor”, se precizează în comunicatul DNA.

În acelaşi context, spun anchetatorii, Felix Nelu Crenganiş, agent de poliţie, ar fi pretins şi primit, direct şi prin intermediari, de la acelaşi om de afaceri, sume de bani şi produse alimentare în schimbul cărora ar fi dispus confecţionarea şi ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, mai multe plăcuţe de înmatriculare pentru autoturismele ce aparţineau restaurantului.

În perioada septembrie 2019 – 24 februarie 2020, Felix Nelu Crenganiş ar fi pretins şi primit de la două persoane produse în valoare de 1.320 lei şi 350 de euro pentru a interveni pe lângă examinatorii din cadrul Poliţiei Rutiere, în scopul favorizării persoanelor respective la promovarea probei practice a examenului de obţinere a permisul auto”, arată procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iaşi cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version