Şeful Administraţiei Finanţelor Publice Harghita, Kedves Emeric, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru comiterea a două infracțiuni de corupție: cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Alături deel, a fost deferit justiției Cârcu Dan Mugur, care va fi judecat pentru trafic de influenţă. 

În rechizitoriu, procurorii arată că în anul 2012, Agenţia Naţională de Integritate a stabilit existenţa unei stări de incompatibilitate în care s-a aflat Kedves Emeric, la data faptelor director al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Harghita.

În 2014, raportul ANI a rămas definitiv, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Documentul în cauză a fost trimis Comisiei de Disciplină din cadrul ANAF, pentru declanşarea procedurii disciplinare faţă de inculpat.

În acest context, pentru a evita suportarea unor efecte în plan profesional, Kedves Emeric i-a solicitat ajutorul lui Cârcu Dan Mugur, “care a deţinut diverse funcţii de conducere în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, pentru ca acesta să-şi exercite influenţa pe care o avea sau lăsase să creadă că o avea asupra unor funcţionari din cadrul A.N.A.F. şi a unor magistraţi de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie”. 

Pentru acest ajutor, Cârcu Dan Mugur a pretins şi primit de la Kedves Emeric suma de 1.000 de lei. 

Totodată, în anul 2009, Kedves Emeric a emis o decizie prin care a admis contestaţia formulată de un om de afaceri şi i-a restituit ilegal suma de 431.830 lei. 

Această sumă reprezenta TVA achitată de afacerist pentru achiziţionarea, prin licitaţie publică, a unui imobil executat silit şi despre care acesta susţinea că ar fi fost plătită în plus faţă de obligaţiile sale fiscale.

DNA arată că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se constituie parte civilă în cauză cu suma de 431.830 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Totodată, anchetatorii au pus sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului Kedves Emeric, până la concurenţa acestei sume. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version