529 de deţinuţi au fost eliberaţi deja, iar alte aproape 3.500 de persoane ar putea beneficia, în viitorul apropiat, de pe urma extrem de controversatei legi a recursului compensatoriu.

Este vorba despre legea ce reduce pedeapsa deţinuţilor încarceraţi în condiţii necorespunzătoare. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei şi unul dintre promotorii acestui proiect, se dă deja lovit şi spune că “nu ne-am dat seama de impactul legii”.

În schimb, sindicaliştii din penitenciare susţin că proiectul “nu reprezintă decât o graţiere mascată, ce va încuraja infractorii”.

Adrian Grigoroiu, liderul sindicatului Equitas de la Penitenciarul Târgşor, susţine că reprezentanţii instituţiei respective încă nu au o imagine clară despre impactul acestui proiect.

“În acest moment, nu cunoaştem numărul exact de deţinuţi din Penitenciarul Târgşor care se vor elibera, deoarece sunt probleme la interpretarea acestei legi, la modul de calcul şi aplicare, precum şi la programul informatic, care funcţionează cu întreruperi. Cei ce trebuie să facă aceste calcule sunt lucrătorii din sectoarele Evidenţă şi Organizarea muncii, puţini la număr şi total depăşiţi de volumul de muncă. Administraţia ar trebui să-şi asume răspunderea pentru eventualele nereguli ce ar putea să apară în urma aplicării acestei măsuri”, este mesajul transmis de Grigoroiu.

Liderului sindicatului Equitas este de părere că “au fost trase semnale de alarmă din partea organizaţiilor sindicale, care au criticat această măsură, practic, o graţiere mascată, şi putem spune că aceasta va încuraja infractorii. Legea recursului compensatoriu reprezintă un proces destul de complicat, la care se va lucra mult timp de acum şi noi spunem că nu este o măsură bună pentru sistemul penitenciar, deoarece mare parte din deţinutele care se vor elibera în scurt timp se vor întoarce în mediul penitenciar. Considerăm că aplicarea legii a fost puţin grăbită de către ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version