Socrii fostului primar Cătălin Cherecheş, care a fugit din țară pentru a scăpa de pușcărie, fiind extrădat din Germania după câteva luni, au fost condamnaţi, joi, la închisoare cu suspendare, pentru că au încercat să mituiască o judecătoare.
„Condamnă pe inculpatul G.C., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.. (…). Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare. În temeiul art. 92 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani”, se arată în dispozitivul Hotărârii numărul 59/2024 din 11.04.2024 a Tribunalului Mureş.
Pe „tata socru”, instanța de fond l-a condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.
Totodată, „instanţa a decis confiscarea sumei de 50.000 euro de la inculpata G.C., „reprezentând suma de bani remisă de inculpată magistratului F.H.G.R. prin intermediului colaboratorului cu identitate reală F.H.R.” şi a respins solicitarea de confiscare prin echivalent a contravalorii produselor de cofetărie remise de inculpata G.C. martorului denunţător F.H.R.”.
„În temeiul art. 249 alin. (1), (2) şi (4) Cod procedură penală menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa procurorului nr. 113/P/2023 din data de 10 noiembrie 2023 instituită asupra sumei de 50.000 euro, ridicate la data de 08 noiembrie 2023 şi depusă într-un subcont bancar în euro pe numele inculpatei G.C. (…). Obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 5.400 lei, respectiv obligă pe inculpata G.C. la plata sumei de 4200 lei (4.000 lei din urmărire penală) şi obligă inculpatul G.D.P. la plata sumei de 1200 lei (1000 lei din urmărire penală)”, se precizează în dispozitivul hotărârii.
Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Procurorii DNA Cluj au arătat, în 25 noiembrie 2023, că „în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea pe raza judeţului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite”.
Potrivit DNA, această „ofertă” iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.