Șoferița care a accidentat mortal, sâmbătă, două fete în zona Andronache din Capitală și a fost bătută cu lopata de rudele victimelor, a fost reţinută de polițiști, luni, pentru 24 de ore.

„Urmare a accidentului din data de 27 februarie, care a avut pe strada Menţiunii, din sectorul 2, soldat cu decesul a două persoane, facem următoarele precizări: În baza probatoriului administrat, poliţiştii Brigăzii Rutiere au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de conducătoarea auto, urmând ca aceasta să fie prezentată unităţii de parchet competente cu propunerea de a se dispune măsura arestului preventiv. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.“, se arată într-un comunicat al Brigăzii Rutiere.

Femeia de 57 de ani se afla la volan iar soțul ei în dreapta, când a lovit un stâlp, care s-a prăbuşit și a proiectat mașina pe trotuar, unde a accidentat mortal două fete, de 6 ani şi 21 de ani. Victimele au fost transportate la spital, dar nu au mai putut fi salvate.

Imediat după accident, femeia și soțul ei au fost agresați, ea fiind, de asemenea, transportată la spital. Ulterior, şoferiţa a fost audiată de către poliţişti, însă nu a fost reținută, fiind în stare de şoc. Analizele au relevat că aceasta se afla sub influența alcoolului.

În declaraţia dată la Poliţie, şoferiţa ar fi spus că are permis de conducere de mai multă vreme, însă nu conduce constant şi nu avea experienţă pe o maşină, având cutie automată de viteze. În acea zi s-ar fi urcat la volan pentru că soţul ei consumase băuturi alcoolice. La un moment dat, ar fi încurcat pedalele maşinii şi ar fi apăsat pe acceleraţie în loc de frână, ajungând cu maşina pe trotuar, unde le-a accidentat mortal pe cele două fete. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version