Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, luni, să admită solicitarea lui Sorin Oprescu de înlocuire a arestului la domiciliu cu eliberare sub control judiciar.

oprescu

Acuzat de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, Oprescu a fost trimis în judecată pe 20 noiembrie, dar a scăpat, treptat, de măsura arestului preventiv, iar acum şi de cea a arestului la domiciliu.

Oprescu este acuzat că, în calitate de primar al Capitalei, şi-a plasat favoriţii în funcţii cheie şi a pus bazele unui grup infracţional organizat specializat în comiterea de fapte de corupţie.

Oprescu obişnuia să încaseze comisioane importante din contractele atribuite cu dedicaţie şi a fost prins la începutul lunii septembrie cu 25.000 de euro asupra sa, bani inscripţionaţi cu “MITĂ” şi care ar fi provenit de la Bogdan Popa, pe care Oprescu l-a instalat în fruntea Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti.

Oprescu a cerut control judiciar pentru a se putea întoarce la locul de muncă de la Spitalul Universitar. Cât se află sub control judiciar, fostul edil “nu are voie să depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti, are voie să se deplaseze doar la Spitalul Universitar, magazinele alimentare şi farmaciile din sectorul 1 sau la unităţile spitaliceşti din Bucureşti, nu are voie să exercite funcţia de primar şi nu are voie să se apropie de ceilalţi martori şi inculpaţi din dosar.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version