Deputatul USR PLUS Stelian Ion, care se află pe lista de candidați pentru funcția de ministru al Justiţiei, a dat asigurări, marţi, că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va fi desfiinţată fără „mari dezbateri” în Parlament, deoarece se cunosc deja opiniile magistraţilor, specialiştilor și instituţiilor internaţionale.

Stelian Ion a făcut această declarație la postul de radio RFI, întrebat dacă va fi desfiinţată Secţia specială.

„O să o desfiinţăm. Este foarte clar lucrul ăsta, deci nici nu există discuţii. (…) Nici nu vor fi mari dezbateri, pentru că despre desfiinţarea Secţiei Speciale am vorbit mai bine de trei ani de zile. Deci, se cunosc toate argumentele şi de o parte şi de alta, cunoaştem şi opiniile magistraţilor şi opiniile specialiştilor, avocaţilor, societăţii civile, opiniile emise de instituţii internaţionale, de Comisia de la Veneţia, de GRECO, de Comisia Europeană, şi atunci suntem în măsură să luăm o decizie fără să mai stăm pe gânduri multe luni de zile. (…) Noi ne ţinem de promisiuni şi ce am spus de-a lungul timpului vom face. Dacă ne-am asumat angajamentul, să rezolvăm rapid această problemă, o vom face rapid”, a spus el.

Deputatul USR PLUS a arătat că este nominalizat, alături de alţi colegi, pentru preluarea mandatului de ministru al Justiţiei.

„Există o listă, sunt şi eu nominalizat şi alături de alţi colegi foarte buni, am încredere în ei, se va lua o decizie în acest sens. (…) Nu am avut niciodată un obiectiv din a obţine un portofoliu la Ministerul Justiţiei, însă în perioada care a trecut mi-am dat seama că fără o implicare foarte, foarte mare pe partea asta nu poţi muta lucrurile. Din orice funcţie aş deţine, aş face tot posibilul ca tot ceea ce am promis în trecut să realizăm”, a afirmat Stelian Ion.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version