Procurorii de la Parchetul General au anunţat, luni, trimiterea în judecată a torţionarilor Marin Pîrvulescu, Vasile Hodiş, George Homoşteanu şi Tudor Postelnicu.

sursa foto descopera.ro
sursa foto descopera.ro

Primii doi, foşti ofiţeri de securitate, sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, iar ceilalţi doi sunt acuzaţi de complicitate la comiterea de infracţiuni contra umanităţii.

Cei patru sunt acuzaţi oficial de moartea disidentului Gheorghe Ursu din noiembrie 1985. S-a ajuns la această situaţie după o plângere depusă de fiul lui Gheorghe Ursu în 2007.

Procurorii susţin că Ursu a fost supravegheat, interogat şi torturat pe întreaga durată a anului 1985. Securiştii erau interesaţi de legăturile lui Ursu cu Radio Europa Liberă, dar şi cu lumea literară şi artistică din diaspora şi se temeau că impresiile consemnate de Ursu în jurnalul personal, despre politica statului şi conducători, vor ajunge la urechile liderilor unor ţări străine.

Pentru a disimula caracterul politic al dosarului, torţionarii l-au arestat pe Ursu în septembrie 1985, acuzându-l de deţinere şi operaţiuni interzise cu mijloace de plată străine. Concret, Ursu a fost prins având 17 dolari asupra sa, lucru interzis la vremea respectivă.

În cele două luni petrecute după gratii, Ursu a fost bătut şi torturat atât de ofiţerii de securitate, cât şi de doi colegi de celulă care acţionau la îndemnurile securiştilor.

Pîrvulescu şi Hodiş, foşti şefi ai Securităţii, sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, din cauza torturilor aplicate lui Ursu, în timp ce Homoştean, fost ministru de Interne, şi Postelnicu, fost şef al Departamentului Securităţii Statului, sunt acuzaţi de complicitate la infracţiuni comise contra umanităţii pentru că au întreprins demersurile necesare ca dosarul să fie disimulat.

Alte trei persoane au mai fost condamnate la câte 20 de ani de închisoare în acest dosar. Udor Stănică, fostul şef al Miliţiei Capitalei, nu a făcut-o nicio zi de închisoare din cauza problemelor medicale avute, Mihai Creangă, adjunctul lui Stănică, a stat 10 ani după gratii, iar Marin Clită, unul dintre deţinuţii de drept comun care l-au bătut şi torturat pe Ursu, a stat 9 ani în închisoare.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version