Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Tribunalul București a decis începerea judecării medicului Beuran – plasat sub control judiciar

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea judecăţii pe fond în cazul medicului Mircea Beuran, acuzat că a primit o mită de 10.000 de euro.

Beuran a contesta rechizitoriul. “Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Beuran Mircea. În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată competenţa, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 82/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe inculpatul Beuran Mircea, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Beuran Mircea. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

Sentința nu este însă definitivă.

De asemenea, instanţa a decis ca medicul să rămână sub control judiciar.

Mircea Beuran a fost trimis în judecată pe 29 aprilie, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘„Carol Davila”.

Potrivit rechizitoriului, pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran ar fi primit de la un alt medic (martor în dosar) bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF “Carol Davila”.

‘„Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF ‘Carol Davila’ Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior”, potrivit procurorilor.

Iniţial, Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu, însă Curtea de Apel Bucureşti a revocat această măsură şi a dispus ca medicul să fie cercetat sub control judiciar.

„Fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (…) în propria ‘piaţă de desfacere’, ca sursă personală de venituri ilicite”, se arăta în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti din luna februarie, prin care Beuran a fost plasat în arest la domiciliu.

18 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv