Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, luni, arestarea preventivă pentru 30 de zile a armeanului Artak Nahapetyan şi a irakianului Nazem Dashad Wali.

sursa foto romaniatv.net
sursa foto romaniatv.net

Cei doi sunt acuzaţi de trafic de migranţi, după ce, pe 28 februarie, au fost prinşi de procurorii DIICOT la graniţa României cu Ungaria când încercau să treacă fraudulos graniţa cu un transport în care se aflau opt migranţi de origine irakiană şi siriană.

Nahapetyan şi Wali îi transportau pe cei opt migranţi cu două autoturisme pe traseul Bucureşti – Sibiu – Deva – Arad.

Mai mult, procurorii DIICOT susţin că “în perioada noiembrie 2015 –februarie 2016 inculpaţii au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, respectiv călăuzirea migranţilor de origine arabă (de cetăţenie siriană, afgană, irakiană şi palestiană), prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, prin zona verde, în vederea transportării acestora către state din vestul Europei”.

Nahapetyan şi Wali au fost ajutaţi de doi colaboratori români, Ştefan Penciu şi Alexandru Gabriel Eşanu, care au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version