George Decebal Turtureanu, referent în cadrul Primăriei Capitalei, a fost dat pe mâna Curţii de Apel Bucureşti de inspectorii Agenției Naționale de Integritate, care au constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 352.074 lei (83.089 euro), între averea dobândită de acesta și veniturile realizate în cursul anului 2009.

sursa foto economica.net
sursa foto economicanet

ANI precizează, într-un comunicat, că inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, care va începe un control asupra modificărilor patrimoniale intervenite și veniturile realizate de George Decebal Turtureanu acum 7 ani.

George Decebal Turtureanu a fost informat de ANI asupra declanșării procedurii de evaluare şi a elementelor identificate, precum și drepturile de care beneficiază, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version