UPDATE: Ana Morodan a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Ea va trebui să se prezinte ăn fiecare săprămână la secția de Poliție pentru a da cu subsemnatul.

Influencerița Ana Morodan, faimoasă pentru reality show-ul din fiecare seară de la Antena 1,  a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii rutieri din București, după ce a fost prinsă băută și drogată la volan, ea având permisul suspendat și provocând un accident.

Ana Morodan are trei dosare penale, pentru următoarele infracțiuni: conducerea mașinii cu permisul suspendat, consum de substanțe psihoactive interzise și refuzul recoltării de probe biologice. Toate acestea, în ziua fatidică de marți.

Mai întâi, poliţiştii aflați în exercitarea atribuţiilor de serviciu în Sectorul 1, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla o femeie, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, transmis miercuri.

Şoferiţa nu s-a conformat, şi-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule, iar în urma accidentului au rezultat pagube materiale.

„După stabilirea identităţii conducătoarei auto, poliţiştii i-au solicitat să fie testată atât pentru stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat, cât şi pentru stabilirea preliminară a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive cu aparatura din dotarea Brigăzii Rutiere, însă a refuzat”, se arată în comunicat.

Ca urmare, femeia a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, unde şi de această dată a refuzat.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul penal.

Marţi seara, în jurul orei 22,20, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce desfăşurau activităţi de control în trafic, au oprit-o din nou pe Morodan.

„După stabilirea identităţii, s-au efectuat verificări cu privire la situaţia juridică a dreptului de a conduce, iar cu această ocazie s-a constatat faptul că femeia figura cu permisul de conducere reţinut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul penal”, a transmis Brigada Rutieră.

Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, s-a relevat prezenţa în organism de substanţe psihoactive.

„Conducătoarea autovehicului a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 335 alin. 2 şi 336 alin.2 din Codul penal”, a informat Brigada Rutieră.

În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătorului Sectorului 1 în vederea luării unei măsuri preventive. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version