UPDATE: Condamnat definitiv de ÎCCJ la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a „Fermei regale Băneasa” și Pădurii Snagov, prințul Paul al României nu a fost găsit la domiciliu de polițiștii care au venit să îl ducă la penitenciar, joi seară, astfel că va fi dat în urmărire internațională.

Soția lui Paul, prințesa Lia, le-a spus oamenilor legii că soțul ei este plecat în Portugalia.

„Cu privire la persoana condamnată la pedeapsa cu închisoarea, având în vedere că nu a fost găsită la domiciliu, se demarează procedura punerii în urmărire. Se demarează activitatea de obţinere a mandatului european de arestare şi implicit a urmăririi internaţionale”, a informat, joi seară, Poliţia Capitalei.

Pedepse cu executare au primit și inculpații-vedetă din dosarul cu prejudiciul de 145 de milioane de euro: Remus Truică 7 ani, iar israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein, câte 5 ani.

Truică a fost ridicat de la domiciliu și dus la penitenciar.

Prinţul Paul Remus Truică Dan Andronic

Tot la 5 ani de închisoare a fost condamnat avocatul Robert Roșu.

Jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar Lucian Mateescu, 3 ani cu suspendare.

Toate condamnările:
  • Remus Truică – 7 ani de închisoare
  • Paul Philippe al României – 3 ani și 4 luni de închisosare – fugit din România și dat în urmărire internațională
  • Nela Ignatenko (fostă Păvăloiu) – 5 ani de închisoare – dată în urmărire internațională
  • Dan Andronic – 3 ani de închisoare cu suspendare și muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Centrul de Asistenţă Integrată Bucureşti sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.
  • Robert Mihăiță Roșu (avocat) – 5 ani de închisoare
  • Omul de afaceri isrealien Tal Silberstein – 5 ani de închisoare
  • Omul de afaceri isrealien Benyamin Steinmetz – 5 ani de închisoare – dați în urmărire internațională
  • Apostol Muşat (fost primar al comunei Snagov) – 4 ani de închisoare cu executare
  • Marius Andrei Marcovici – 3 ani de închisoare cu suspendare
  • Lucian Claudiu Mateescu – 3 ani de închisoare cu suspendare
  • Gheorghiță Dragomira – 4 ani de închisoare cu suspendare
  • Corina Teodora Dicu – 4 ani de închisoare cu suspendare
  • Ioan Stoian – 4 ani de închisoare cu suspendare
  • Niculae Dima – 4 ani de închisoare cu executare
  • Nicolae Jecu (fost prefect de Ilfov) – 4 ani de închisoare cu executare
  • Caterina Popa – 4 ani de închisoare cu executare
  • Gheorghe Olteanu – 4 ani de închisoare cu executare
  • Valentin Delcea – 4 ani de închisoare cu executare

La instanța de fond – Curtea de Apel Brașov -, inculpații primiseră pedepse mai blânde: 

Condamnări la prima instanță în dosarul Ferma Băneasa: Remus Truică – 4 ani cu executare, Paul al României – 3 ani cu suspendare

Totodată, Dan Andronic, Benjamin Steinmetz, Tal Silberstein, Moshe Agavi, avocatul Robert Roșu, Lucian Mateescu și Marius Marcovici fuseseră achitați.

Iată însă că sentința definitivă a confirmat acuzațiile procurorilor DNA Brașov. Completul de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost format din magistrații Florentina Dragomir (președinte), Ioana Ilie și Ionuț Matei.

Minuta ședinței:

„345/64/2016 – Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov şi de părțile civile Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecșia Plantelor împotriva sentinţei penale nr. 39 din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Brașov – Secţia Penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

I. Respinge cererile inculpaților Roşu Robert Mihăiţă şi SC Reciplia SRL formulate în temeiul art. 52 alin. 3 Cod procedura penală.

II. Înlătură dispoziția privind schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu reținută în legătură cu retrocedarea suprafeţei de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov.

III.1 Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului Truică Remus în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Truică Remus la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal (1969) pentru săvârșirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Truică Remus de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal (1969), cu aplicarea art. 5 Cod penal. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). Majorează pedeapsa aplicată aceluiași inculpat de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr.656/2002 [art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, după republicarea legii], cu aplicarea art. 5 Cod penal (faptă descrisă în rechizitoriu la pct. 5 de la încadrarea în drept). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 26 Cod penal (1969) rap. la art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) și art. 13/2 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal (1969) pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Codul penal (1969), contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Truică Remus prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 an închisoare, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa de 7 ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. 3 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal (1969) pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 88 Cod penal (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Truică Remus durata reținerii și arestului la domiciliu de la 09.12.2015 la 21.06.2016, inclusiv.

2. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 86/1- 86/4 și art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) în ceea ce îl privește pe inculpatul Al României Paul Philippe. În temeiul art. 6/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. d Cod penal (1969) și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Al României Paul Philippe la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 26 Cod penal (1969) rap. la art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b, alin. 2 și alin. 3 Cod penal (1969) și art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 26 Cod penal (1969) rap. la art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b, alin. 2 și alin. 3 Cod penal (1969) și art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal (1969), contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Al României Paul Philippe prin prezenta decizie, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 88 Cod penal (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Al României Paul Philippe durata reținerii și arestului la domiciliu de la 12.12.2015 până la 21.06.2016, inclusiv.

3. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 86/1 – 86/4 ?i art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) în ceea ce o privește pe inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela. În temeiul art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1, art. 309 Cod penal și art. 13/2 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b ?i art. 45 alin. 1 Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, de 3 ani închisoare și de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal.

4. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului Roșu Robert Mihăiță prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Roșu Robert Mihăiță la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal pentru săvârșirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal. În temeiul art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1, art. 309 Cod penal și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Băneasa). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b și art. 45 alin. 2 Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului Roșu Robert Mihăiță prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a, b și g Cod penal. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestului la domiciliu din data de 10.12.2015 până la 11.03.2016, inclusiv.

5. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului Tal Silberstein prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Tal Silberstein la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și c Cod penal pentru săvârșirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal.

6. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului Benyamin Steinmetz prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Benyamin Steinmetz la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și c Cod penal pentru săvârșirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal.

7. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului Andronic Dan Cătălin prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Andronic Dan Cătălin la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, pentru săvârșirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma aderării). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Andronic Dan Cătălin, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul condamnat va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Andronic Dan Cătălin va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Centrul de Asistență Integrată pentru Adicții București sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, București. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Constată că inculpatul Andronic Dan Cătălin a fost reținut pe o durată de 24 ore de la 10.12.2015 până la 11.12.2015.

8. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului Marcovici Marius Andrei prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Marcovici Marius Andrei la pedeapsa de 3 închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma aderării). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Marcovici Marius Andrei, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul condamnat va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Marcovici Marius Andrei va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Agenția Națională Antidrog – Centrul de Asistență Integrată în Adicții Obregia sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Socială, sector 6, București. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Constată că inculpatul Marcovici Marius Andrei a fost reținut pe o durată de 24 ore de la 9.12.2015 până la 10.12.2015.

9. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului Mateescu Lucian Claudiu prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Mateescu Lucian Claudiu la pedeapsa de 3 închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal, pentru săvârșirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma aderării). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Mateescu Lucian Claudiu, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul condamnat va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Mateescu Lucian Claudiu va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Agenția Națională Antidrog – Centrul de Asistență Integrată a Adicțiilor Pericle sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, sector 4, București. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Constată că inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a fost re?inut pe o durată de 24 ore de la 9.12.2015 până la 10.12.2015.

10. În temeiul art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b, alin. 2 și alin. 3 Cod penal (1969) și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata Gheorghiță Dragomira la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal. În temeiul art. 86/1 şi art. 86/2 Cod penal (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatei Gheorghiță Dragomira, pe un termen de încercare de 6 ani. În temeiul art. 86/3 alin. 1 Cod penal (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata condamnată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86/4 rap. la art. 83 şi art. 84 Cod penal (1969), privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

11. În temeiul art. 26 Cod penal (1969), art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b și alin. 2 Cod penal (1969) și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata Dicu Corina Teodora la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal (1969) pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal (1969). În temeiul art. 86/1 şi art. 86/2 Cod penal (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatei Dicu Corina Teodora, pe un termen de încercare de 9 ani. În temeiul art. 86/3 alin. 1 Cod penal (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata condamnată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86/4 rap. la art. 83 şi art. 84 Cod penal (1969), privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

12. În temeiul art. 26 Cod penal (1969), art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b, alin. 2 și alin. 3 Cod penal (1969) și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Stoian Ioan la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal. În temeiul art. 86/1 şi art. 86/2 Cod penal (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului Stoian Ioan, pe un termen de încercare de 6 ani. În temeiul art. 86/3 alin. 1 Cod penal (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul condamnat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 rap. la art. 83 şi art. 84 Cod penal (1969), privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

13. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Mușat Apostol la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal.

14. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Dima Niculae la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal.

15. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Jecu Nicolae la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal.

16. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata Popa Caterina la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal.

17. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Olteanu Gheorghe la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a ob?inut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal.

18. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal și art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Delcea Valentin la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i g Cod penal. 1

9. Înlătură aplicarea dispozi?iilor art. 86/1 – 86/4 și art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) în ceea ce îl privește pe inculpatul Chiriac Theodor. În temeiul art. 88 Cod penal (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Chiriac Theodor durata reținerii și arestului la domiciliu de la 2.03.2016 până la 14.03.2016, inclusiv.

IV. În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, desființează următoarele înscrisuri: – Procesul verbal al Consiliului de administrație al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor din data de 2.09.2008; – Procesul verbal al Consiliului de administrație al Institutului de Cercetare- – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor din data de 26.09.2008; – Decizia nr. 30 din data de 26.09.2008 a Consiliului de Administrație al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor; – Protocolul de predare – preluare din data de 26.09.2008 încheiat între Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor și Al României Paul Philippe privind suprafața de 170.924,975 m.p.; – Hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; – Procesul verbal din 9 martie 2006 al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Anexa nr. 37 (în parte, cu privire la cererea inculpatului Al României Paul Philippe); – Hotărârea nr. 1156 din 07.06.2006 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; – Hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; – Procesul verbal de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe din data de 26.06.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafața de 9,97 ha; – Titlul de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 emis de Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; – Procesul verbal de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe nr. 16.085 din data de 15.08.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafața de 36,78 ha; – Titlul de proprietate nr. 246 din 31.08.2007 emis de Comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

V. Înlătură dispoziția de la pct.V.2 din sentința apelată privind măsura confiscării speciale de la inculpata SC Reciplia SRL. În temeiul art. 397 alin. 1 și alin. 3 rap. la art. 256 și art. 25 alin. 2 Cod procedură penală, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, în sensul reintegrării terenului în suprafață de 170.924,975 m.p., ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din data de 26.09.2008 și a Protocolului de predare – preluare nr. 2847 din 26.09.2008, în proprietatea publică a statului, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens. Înlătură dispozițiile de la pct. V.3 şi V.5 din sentința apelată cu privire la măsura confiscării speciale de la inculpatul Truică Remus și de la SC Mercure Commerce International SRL. În temeiul art. 397 alin. 1 și alin. 3 rap. la art. 256 și art. 25 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA și dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, în sensul reintegrării următoarelor terenuri: – terenul de 67393 m.p. înscris în C.F. nr. 104238 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7970) Snagov, nr. cadastral 5827/4/2; – terenul de 110682 m.p., înscris în C.F nr. 104373 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7449) Snagov, nr. cadastral 5830/4; – terenul de 68300 m.p. (68344 măsurat), înscris în C.F. nr. 104678 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7138 Snagov), nr. cadastral 5825; – terenul de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. 104234 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7966 Snagov), nr. cadastral 5843/2, în valoare de 41281,5 euro. – terenul de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. 104621 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7095 Snagov), nr. cadastral 5817; – terenul de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. 104622 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7096 Snagov), nr. cadastral 5808; – terenul de 6534 m.p., înscris în C.F. nr. 102687 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7440) Snagov, nr. cadastral 5827/2; – terenul de 43459 m.p., înscris în C.F. iniţială nr.7447 Snagov şi dezmembrat ulterior în 43 de parcele cu numerele cadastrale 5830/2/1-5830/2/43 și – terenul de 28799 m.p., înscris în C.F. nr. 102714 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7448) Snagov, nr. cadastral 5830/3 în proprietatea statului sau, după caz, a unității administrativ teritoriale Snagov, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, și unitatea administrativ teritorială să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens.

În temeiul art. 998, 999 rap. la art. 1003 Cod civil anterior, obligă în solidar pe inculpații Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Al României Paul Philippe, Mușat Apostol, Dima Nicoale, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Delcea Valentin și Olteanu Gheorghe la plata sumei de 1.019.285,49 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății efective, către partea civilă Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, în calitate de reprezentant al Statului Român, cu titlu de despăgubiri civile materiale.

În temeiul art. 397 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor și, în temeiul art. 998, 999 rap. la art. 1003 Cod civil anterior, obligă în solidar pe inculpații Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Al României Paul Philippe, Gheorghiță Dragomira, Dicu Corina Teodora și Stoian Ioan la plata sumei de 17829,73 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății efective, către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile materiale.

VI. Menține următoarele măsuri asigurătorii:

– cu privire la inculpatul Truică Remus – cele instituite prin ordonanța procurorului din 1.03.2016 asupra terenurilor de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. 104234 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7966 Snagov), nr. cadastral 5843/2; de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. 104622 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7096 Snagov), nr. cadastral 5808 şi de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. 104621 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7095 Snagov), nr. cadastral 5817, iar cele instituite prin ordonanțele procurorului din 08.12.2015, 12.02.2016, 1.03.2016, 07.04.2016, 11.03.2016, 27.01.2016, 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro:

– cu privire la inculpatul Al României Paul Philippe – cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 01.03.2016, 11.03.2016, până la concurenţa sumei de 5.037.115,22 euro;

– cu privire la inculpata SC Reciplia SRL – cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015 şi 02.03.2016 asupra bunurilor imobile;

– cu privire la Chiriac Theodor – cele instituite prin ordonanţele procurorului din 01.03.2016, 25.03.2016, 02.03.2016 şi 10.05.2016, până la concurenţa sumei de 45000 de euro;

– cu privire la SC Mercure Commerce International SRL – cele instituite prin ordonanţa procurorului din data de 04.03.2016;

-cu privire la Roșu Robert Mihăiță – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele 08.12.2015, 12.02.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurența sumei de 17829,73 euro;

– cu privire la inculpata Păvăloiu Nela – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 11.03.2016, 25.03.2016 până la concurența sumei de 1.019.285,49 euro;

– cu privire la inculpatul Muşat Apostol – cea instituită prin ordonanţa procurorului din data de 01.03.2016 până la concuren?a sumei de 1.019.285,49 euro;

– cu privire la inculpatul Dima Niculae – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurența sumei de 1.019.285,49 euro;

– cu privire la inculpatul Jecu Nicolae – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concuren?a sumei de 1.019.285,49 euro.

Ridică măsura sechestrului asigurător cu privire la inculpata SC Reciplia SRL instituită prin ordonanţa din 08.12.2015 asupra conturilor societăţii.

VII. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii Tal Silberstein și Benyamin Steinmetz la câte 40.000 lei, pe inculpatul Roșu Robert Mihăiță la 35.000 lei, pe inculpații Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei și Mateescu Lucian Claudiu la câte 20.000 lei, pe inculpatul Mușat Apostol la 6.000 lei, iar pe inculpații Gheorghiță Dragomira, Dicu Corina Teodora, Stoian Ioan, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe și Delcea Valentin la câte 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 alin. 1, 2 și 4 Cod procedură penală, obligă pe inculpații Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Al României Paul Philippe, Gheorghiță Dragomira, Dicu Corina Teodora și Stoian Ioan la plata sumei de câte 2000 lei către partea civilă Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Plantelor, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de câte 1000 lei contravaloarea onorariului pentru expertiză și suma de câte 1000 lei contravaloarea onorariului avocatului ales.

În temeiul art. 276 alin. 1, 2 și 4 Cod procedură penală, obligă pe inculpa?ii Ignatenko (fostă) Păvăloiu Nela, Al României Paul Philippe, Mu?at Apostol, Dima Nicolae, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Delcea Valentin și Olteanu Gheorghe la plata sumei de câte 3130 lei către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, reprezentând cheltuieli judiciare.

Men?ine celelalte dispoziții ale sentin?ei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații Truică Remus, SC Reciplia SRL, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei, Al României Paul Philippe și Chiriac Theodor împotriva aceleiași sentințe penale. Constată că prin încheierea din data de 4 iunie 2020 s-a luat act că inculpatul Roșu Robert Mihăiță și-a retras apelul formulat împotriva aceleiași sentințe penale. Ia act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein și Moshe Agavi împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 276 alin. 5 Cod procedură penală, respinge cererea intimatei SC Hoda Project SRL de acordare a cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelanții inculpați Truică Remus, SC Reciplia SRL, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei, Al României Paul Philippe și Chiriac Theodor la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă apelanții inculpați Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein și Moshe Agavi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat Roșu Robert Mihăiță la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi: SC Reciplia SRL, Marcovici Marius Andrei, Al României Paul Philippe, Andronic Dan Cătălin, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Chiriac Theodor, Mateescu Lucian Claudiu, Truică Remus şi pentru intimaţii inculpaţi: Tal Silberstein, Moshe Agavi, Benyamin Steinmetz, Roşu Robert Mihăiţă, Popa Caterina, Dicu Corina Teodora, Gostin Marin, Dima Niculae, Olteanu Gheorghe, Delcea Valentin, Muşat Apostol, Jecu Nicolae, Sin Gheorghe şi Gheorghiţă Dragomira, în sumă de câte 1100 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Stoian Ioan, în sumă de 1253 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul cuvenit traducătorilor de limbă engleză pentru inculpatul Al României Paul Philippe și martora A României Lia Georgia se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2020”.

Megadosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa și Pădurii Brașov

Procurorii DNA Brașov au trimis spre judecare în 18 mai 2016, la Curtea de Apel Brașov, dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa și Pădurii Brașov, cu un prejudiciu ce depășește 145 de milioane de euro.

În dosar sunt judecați 23 de inculpați, în afară de alți 3 israelieni, pentru care procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă.

Printre cei 23 de inculpați se află și Dan Andronic, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, în forma aderării,
și de complicitate la trafic de influență, în formă continuată.

Iată, potrivit DNA, cine sunt toți inculpații și faptele lor (intertitlurile aparțin redacției):

TRUICĂ REMUS, om de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– trafic de influență, în formă continuată,
– spălare a banilor, în formă continuată,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,
– dare de mită,

AL ROMÂNIEI PAUL PHILIPPE, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– cumpărare de influență, în formă continuată,
– spălare a banilor, în formă continuată,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

ANDRONIC DAN CĂTĂLIN, consultant politic, jurnalist, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat, în forma aderării,
– complicitate la trafic de influență, în formă continuată,

MARCOVICI MARIUS ANDREI, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat, în forma aderării,
– complicitate la trafic de influență, în formă continuată,
– spălare a banilor, în formă continuată,

MATEESCU LUCIAN CLAUDIU, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat, în forma aderării,
– complicitate la trafic de influență, în formă continuată,

SIN GHEORGHE, la data faptelor secretar general al Academiei de Științe Agricole din România, în prezent președinte al aceleiași instituții, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

DIMA NICULAE, la data faptelor secretar al Localității Snagov și membru în comisia locală de fond funciar, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

CHIRIAC THEODOR, la data faptelor director tehnic în cadrul Direcției Silvice Ilfov, delegat în funcția șef al Direcție menționate, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
– participație improprie la spălare a banilor,

JECU NICOLAE, la data faptelor prefect al județului Ilfov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

DELCEA VALENTIN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

PĂVĂLOIU NELA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,
– spălare a banilor,

ROȘU ROBERT MIHĂIȚĂ, avocat partener în cadrul unei case de avocatură, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– trafic de influență, în formă continuată,
– complicitate la spălarea banilor, în formă continuată,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, (2 fapte),

TAL SILBERSTEIN, cetățean străin, om de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– trafic de influență, în formă continuată,
– complicitate la spălarea banilor, în formă continuată,

BENYAMIN STEINMETZ, cetățean străin, om de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– complicitate la trafic de influență, în formă continuată,
– complicitate la spălarea banilor, în formă continuată,

MOSHE AGAVI, cetățean străin, om de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, în forma aderării,

SC RECIPLIA SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență, în formă continuată,
– spălare a banilor, în formă continuată,

GHEORGHIȚĂ DRAGOMIRA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

DICU CORINA TEODORA, avocat, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

STOIAN IOAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

MUȘAT APOSTOL, la data faptelor primar al comunei Snagov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

POPA CATERINA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

OLTEANU GHEORGHE, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave,

GOSTIN MARIN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Cu aceeași ocazie, procurorii anticorupție au solicitat instanței de judecată luarea măsurii arestării preventive în lipsă, a inculpaților STEINMETZ BENYAMIN, TAL SILBERSTEIN și MOSGE AGAVI, pentru o perioadă de 30 de zile, care va curge de la data punerii în executare a mandatelor, având în vedere situația de fapt și împrejurarea că inculpații se sustrag.

Rechizitoriu

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Acuzațiile reținute în sarcina inculpaților vizează infracțiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obținerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de inculpatul Al României Paul Philippe.

Pe de o parte, inculpatul Paul Philipe Al României a cumpărat influența pe care inculpatul Truică Remus o avea asupra diferiților funcționari de la instituțiile publice care dețineau cele două proprietăți. Pe de altă parte, inculpatul Truică Remus a prezentat „afacerea” unor persoane potente din punct de vedere financiar, cu care s-a asociat, constituind un grup infracțional, pentru a se implica în demersurile infracționale, singura cale în obținerea bunurilor imobile pe care Paul Philipe Al României le revendica în mod nelegal.

Astfel, începând cu luna noiembrie 2006, inculpații Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Al României Paul Philippe prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici. Inculpații Andronic Dan, Marcovici Marius Andrei, Moshe Agavi Și Mateescu Lucian au aderat ulterior la grupul infracțional: primii trei în anul 2007, ultimul în anul 2011.

TRUICĂ REMUS a fost consilier la cancelaria primului ministru până în 2004, fiind cunoscut conform datelor publice ca o persoană cu influență la nivelul autorităților publice, chiar și după ce a fost eliberat din funcția publică

ROȘU ROBERT MIHĂIȚĂ, avocat al unei cunoscute case de avocatură, s-a implicat activ în demersurile de încheiere contracte, transmitere notificări, conform celor convenite cu TRUICĂ REMUS),

TAL SILBERSTEIN, sub pretextul activităților de consultanță politică derulate printr-o firmă, a făcut mai multe activități de lobby în România)

BENYAMIN STEINMETZ, cel care a condus legăturile infracționale ale grupului organizat din afara țării, prezent rar în România, a asigurat mare parte din banii care au fost necesari pentru a fi avansați în cadrul proiectului infracțional ce formează obiectul cauzei.

MARCOVICI MARIUS ANDREI era considerat „omul lui Tal”, persoana cu care se discuta în lipsa acestuia sau care transmitea dispozițiile inculpatului TAL SILBERSTEIN; fiind consilier al primului ministru, a contribuit la întărirea convingerii inculpatului AL ROMÂNIEI PAUL în influența reală a grupului în lumea politică

ANDRONIC DAN era considerat drept persoană influentă în lumea media, dar și în lumea politică, fiind consultant responsabil de campania electorală a primului ministru

MOSHE AGAVI a acționat în cadrul grupului reprezentând interesele lui BENYAMIN STEINMETZ

Fapte

Inculpatul Al României Paul Philipe i-a promis inculpatului Truică Remus și asociaților acestuia din grupul infracțional, o cotă parte importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obținerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL.

Aceasta, pentru ca ei să intervină pe lângă funcționari publici implicați în procedurile de retrocedare, prin influența avută în mod direct (la data faptelor fost și actual consilier al primului ministru) și indirect, prin intermediul relațiilor pe care le au în lumea politică, în justiție, la cel mai înalt nivel și presă (relații prietenie /afaceri cu membrii ai guvernului, parlamentari, funcționari autorități publice, cu persoane cu influență în presă, relații la ÎCCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), astfel încât aceștia, în mod nelegal, să determine obținerea pe nedrept a bunurilor revendicate de Al României Paul Philipe.

Inculpatul Al României Paul Philipe împreună cu inculpatul Truică Remus și ceilalți membri a grupului, au ascuns apoi natura ilicită a înțelegerii, prin încheierea la data de 01.11.2006, a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății, între Al României Paul și SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică Remus.

În concret, acest contract redactat de Roșu Robert, prevede că Al României Paul Philipe, în calitate de cedent transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate și identificate în contract (între care și „Ferma Băneasa” cu un teren în suprafață de 28,63 ha și Pădurea Snagov cu teren forestier de cca 30 ha).

Reciplia SRL se obliga să plătească în anumite condiții o sumă de bani și să asigure sprijin și asistență în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire.

Ulterior, ca urmare a contractului de cesiune, inculpatul Al României Paul Philipe a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienței ilicite a unor bunuri ce urmau a fi retrocedate, între care actele adiționale la acesta din datele de 20.03.2007, (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care și Palatul Peleș), 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul regal Balcic), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum și clădiri în Sinaia și București), precum și antecontracte de vânzare –cumpărare, înțelegeri.

După dobândirea bunurilor Pădurea Snagov și Ferma Băneasa, acestea au fost transferate de inculpatul AL ROMÂNIEI PAUL prin contracte de vânzare cumpărare către RECIPLIA SRL, la prețuri mult subevaluate, disimulându-se natura ilicită a provenienței.

SC RECIPLIA SRL a vândut mai departe altor persoane, fără a încasa vreo sumă de bani.

Activitatea derulată de membrii grupului pentru obținerea frauduloasă a Pădurii Snagov.

Ca urmare a înțelegerii avute cu inculpatul Al României Paul Philippe, inculpata Păvăloiu Nela i-a promis că, prin influența avută la nivelul funcționarilor publici cu atribuții în retrocedarea pădurii Snagov, îi poate determina să acționeze conform intereselor acestuia.

Astfel, aceasta a făcut demersuri la Primăria Snagov și Instituția Prefectului Ilfov, a redactat cereri, memorii, a pus la dispoziția funcționarilor publici înscrisuri și, prin intermediul primarului Mușat Apostol, cu care are o relație apropiată, beneficiind de sprijinul unor persoane din conducerea unor partide politice, și-a exercitat influența asupra funcționarilor publici din cadrul comisiei locale Snagov și comisiei județene de fond funciar Ilfov, determinându-i să valideze retrocedarea către inculpatul Al României Paul a suprafeței de 46,78 ha teren forestier, deși acesta nu a depus cerere în mod valabil, nu a făcut dovada titlului lui Carol al II-lea sau drepturilor sale succesorale după acesta.

În schimb, inculpata Păvăloiu Nela urma să primească 30% din valoarea bunului ce urma a fi retrocedat.

Concret, în perioada septembrie noiembrie 2005, la Primăria Snagov s-a înregistrat o cerere și o revenire prin care inculpatul Al României Paul Philippe solicita restituirea a 47 ha pădure, teren situat în localitatea Snagov.

La data de 9 martie 2006, s-a întocmit procesul verbal al comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov, care a constatat că inculpatul Al României Paul îndeplinește condițiile pentru restabilirea dreptului de proprietate pentru 46,78 ha teren. Aceasta, deși prin adresa din 24.02.2006, cât și la data 10.03.2006, reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedării, întrucât nu exista act de proprietate și terenul revendicat nu se afla în anexa la Decretul 38/1948.

Din probatoriu a rezultat că, în realitate nu a avut loc o ședință a comisiei, ci la insistențele secretarului localității, inculpatul Dima Niculae, un funcționar a semnat anexa 37 (în care se menționează persoana și suprafața aprobată la retrocedare), care a fost înaintată apoi Comisiei județene pentru validare pentru 46,78 ha pădure.

Atât procesul verbal, cât și anexa 37 au fost semnate de primarul Mușat Apostol și de secretarul Dima Niculae și înainte spre validare comisiei județene constituite la nivelul Instituției Prefectului Ilfov.

Dosar de restituire în natură, fără documente probatoare

La dosarul de restituire nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că inculpatul Al României Paul Philippe este persoană îndreptățită, că antecesorul său a deținut un titlu pe acel teren, suprafața de teren și faptul că deținea pădurea la momentul exproprierii.

Cu încălcarea dispozițiilor legale (Legea 1/2000, Legea 247/2005), inculpatul Delcea Valentin, în calitate de subprefect al județului Ilfov și membru al comisiei județene de fond funciar, a aprobat în comisie și a semnat apoi hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 prin care a fost validată anexa 37, prin care s-a recunoscut dreptul lui AL ROMÂNIEI PAUL asupra suprafeței de teren solicitate, deși acesta nu a depus înscrisuri din care să rezulte că este persoană îndreptățită și că terenul a fost preluat de la Carol al II-lea.Din comisia care a aprobat hotărârea făceau parte și inculpații Popa Caterina și Olteanu Gheorghe.

După emiterea hotărârii de validare, s-a acționat apoi pentru punerea efectivă în posesie. În acest sens, demersuri au fost făcute cu sprijinul primarului Mușat Apostol, dar și de inculpatul Truică Remus care a apelat la persoane din cadrul Direcției Silvice Ilfov, singura instituție care putea dispune punerea în posesie.

Inculpatul Truică Remus a apelat la directorul tehnic al Direcției silvice, o cunoștință a sa, inculpatul Chiriac Theodor. Acesta din urmă a semnat, în numele șefului Direcției, o adresă prin care Direcția Silvică a solicitat Ocolului Silvic să-l pună în posesie pe inculpatul Al României Paul.

47 de hectare din Pădurea Băneasa, retrocedate ilegal

Ulterior, la datele de 26.06.2007 și 15.08.2007, inculpatul Al României Paul Philippe a fost pus in posesie cu suprafața totală de 46,78 hectare pădure în localitatea Snagov. Din suprafața retrocedată, inculpata Păvăloiu Nela a primit o parte de 78.792 mp.

Urmărind să ascundă proveniența ilicită a terenului primit la Snagov (dobândit prin infracțiuni de corupție menționate mai sus), pentru care în anul 2008 a încheiat contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL în numele societății sale, Ilko Star SRL (contractul de vânzare-cumpărare nr. 7/08.01.2008 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 266/21.02.2008), Păvăloiu Nela a transferat întreaga suprafață de teren, de 78.792 mp, pe numele unei societăți comerciale, Mercure Commerce International SRL, înființată în 28.09.2015, ca aport la capital. Respectiva societate este controlată în fapt de inculpată, fiind deținută și administrată de fiica sa.

În ceea ce îl privește pe inculpatul Chiriac Theodor, s-a stabilit că, prin doi intermediari, acesta a disimulat folosul necuvenit, 1.000 mp teren forestier în zona Fundul Sacului, primit ca urmare a exercitării defectuoase a atribuțiilor de serviciu, interpunându-i pe cei doi în transferul proprietății bunului.

Ulterior, la solicitarea lui Chiriac Theodor, terenul a fost vândut, prin aceiași intermediari, iar prețul, 50.000 euro a fost încasat de Chiriac Theodor, deși în act s-a menționat 5.000 euro. În această modalitate Chiriac Theodor a intrat în posesia efectivă a mitei, determinând totodată pe cei implicați în această tranzacție să disimuleze, fără vinovăție, adevărata natură a provenienței bunului.

Imediat după intrarea în posesie, deși a avut cunoștință de decizia din anul 1941 a ÎCCJ (decizie care recunoștea dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului în defavoarea Regelui Carol al II-lea) inculpatul Jecu Nicolae, în calitate de prefect, a emis titlurile de proprietate nr. 243/07.08.2007 – pentru 10 ha și nr. 246/31.08.2007 – pentru 36,78 ha pe numele inculpatului Al României Paul Philippe.

Acțiunea abuzivă a inculpaților menționați a avut drept consecință prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, care constituie în același timp și folos necuvenit pentru Al României Paul Philippe, Truică Remus și membrii grupului infracțional din care cel din urmă făcea parte.

Activitatea derulată de membrii grupului pentru obținerea frauduloasă a Fermei Regale Băneasa

Printre bunurile pretinse cumpărătorul de influență Paul Philippe Al României s-a numărat și Ferma Băneasa pentru care a depus o notificare în anul 2002, fără ca până la preluarea „afacerii” de către acest grup infracțional să se primească vreun răspuns.

În cursul anului 2008, urmare a unei notificări formulate de Paul Philippe al României, având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluționare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Plantelor București, urmărind obținerea de foloase necuvenite, primul menționat împreună cu Roșu Robert și Truică Remus, l-a ajutat pe directorul institutului să îi determine pe membrii Consiliului de administrație să aprobe solicitarea depusă cu încălcarea dispozițiilor legale.

Aceasta, în condițiile în care Paul Philippe al României cunoștea că documentația este incompletă și nu sunt îndeplinite condițiile legii pentru retrocedarea terenului. Acesta a și participat la discuțiile din ședința Consiliului de administrație al institutului și a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendenței sale, dar și a unor pretenții de daune în cazul respingerii cererii).

Ferma Regală Băneasa, retrocedată ilegal în septembrie 2008

Drept urmare, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008, consiliul de administrație al Institutului a dispus, cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei Regale Băneasa, iar în aceeași zi, 26.09.2008, a fost încheiat și protocolul de predare – preluare al terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat.

În primă fază existase opoziția conducerii institutului la retrocedare, deoarece urma să se renunțe la un teren pe care erau desfășurate activități de cercetare care justifică chiar obiectul de activitate al institutului.

Mai mult, președintele academiei s-a opus constat cererii pe care a considerat-o lipsită de temei legal. Cu toate acestea, la data de 29.07.2008 secretarul general al Academiei de Științe Agricole din România Sin Gheorghe, învestit cu soluționarea notificării având ca obiect Ferma regală Băneasa, a trimis institutului o adresă prin care solicita să se convoace Consiliul de administrație pentru a se analiza solicitarea Paul Philippe al României care să fie invitat personal la ședință.

În aceeași zi i s-a comunicat lui Paul Philippe al României că s-a dat dispoziția de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale.

Din probele dosarului rezultă că această adresă a lui Sin Gheorghe i-a fost pretinsă lui Remus Truică de directorul institutului drept condiție pentru admiterea cererii, în cadrul înțelegerii frauduloase dintre aceștia.

Urmare a acestei adrese, directorul a convocat Consiliul de administrație, ședința având loc la data de 02.09.2008, fiind invitați Paul Al României și avocatul acestuia, Robert Roșu.

De asemenea, a participat ca invitat și Sin Gheorghe, aceasta fiind de altfel singura astfel de ședință la care a participat vreodată.

Prin poziția avută în cadrul acestei ședințe, de susținere împreună cu directorul institutului a cererii de retrocedare, s-a creat falsa reprezentare pentru membrii CA că Academia agreează o astfel de decizie.

Ca urmare, consiliul de administrație a decis restituirea în naturăa terenului vizat.

Prejudiciu: 136 milioane euro din retrocedarea Fermei Băneasa

Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoțită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moștenitor îndreptățit sau incidența Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei).

Prejudiciu 9,5 milioane euro din restituirea Pădurii Snagov

Prin activitatea infracțională desfășurată s-a reușit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum și a Fermei Regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro.

Prejudiciu total: 145,4 milioane euro

Ambele sume, totalizând 145.398.569 euro, reprezintă totodată un folos necuvenit pentru inculpații Al României Paul Philippe, Truică Remus și asociații acestuia în grupul infracțional.

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Truică Remus, Roșu Robert Mihăiță, Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei, Mateescu Lucian Claudiu, Al României Paul Philippe, Sc Reciplia Srl, Păvăloiu Nela, Mușat Apostol, Dima Niculae, Jecu Nicolae și Chiriac Theodor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version