Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: RA-APPS menține misterul în scandalul vilei „Împăratului” / „Stabilirea destinaţiei acestui imobil nu este în competenţa noastră” / POLITICĂ: Coaliția PSD-PNL legalizează traseismul aleșilor locali, cu 3 luni înainte de alegeri / COPY-PASTE Dragnea /

Breaking News:

UPDATE! VIDEO. Trafic de droguri în licee: 2 inculpați arestați, din cei 7 reținuți; 11 – sub control judiciar și alți 7 – suspecți

UPDATE: Două persoane au fost arestate preventiv, iar ceilalți inculpați au fost plasați sub control judiciar, între care fiul unui secretar de stat din Ministerul de Externe și fiul unui ofițer de poliție judiciară de la DNA. 

Procurorii DIICOT au reţinut şapte inculpaţi şi pe alți şase i-au plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile,  în dosarul privind traficul de droguri în licee din Bucureşti.

În cauză se efectuează cercetări şi cu privire la alte şapte suspecți.

În urma celor 23 de percheziţii domiciliare efectuate în 20 martie, au fost descoperite și ridicate „cantităţile de aproximativ 300 de grame de canabis, două grame de cocaină, cinci grame de ketamină şi comprimate din categoria benzodiazepinelor, cinci mărunţitoare mecanice, patru cântare electronice de mare precizie, mai multe telefoane mobile cu cartele SIM şi suma de 4.700 de lei, despre care există bănuiala rezonabilă că ar proveni din activităţi de trafic de droguri”.

„Anterior, în urma activităţilor desfăşurate în cauză, au fost capturate droguri de risc şi mare risc, canabis în cantitate de 300 de grame şi 10 grame de cocaină”, precizează DIICOT.

Marţi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor şapte inculpaţi.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv