Senatorul USR PLUS de Iași Cristi Berea a depus o inițiativă legislativă pentru înăsprirea pedepselor pentru evaziune fiscală,

Astfel, va fi eliminată posibilitatea plății unei amenzi ca alternativă a pedepsei închisorii pentru infracțiunea de evaziune fiscală – prevăzută în legea inițiată de goistul deputat PSD Cătălin Rădulescu „ Mitralieră” și promulgată, pe 1 aprilie, de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit lui Cristi Berea, „legea, în forma actuală, încurajează și nu combate evaziunea fiscală”.

„Chiar și înainte de promulgarea noilor prevederi, evaziunea fiscală în România ajungea la 28 de miliarde de euro. Nu avem nevoie de banii aceștia și cei care au furat din banul public nu trebuie pedepsiți drastic? Bunăstarea evazioniștilor e suportată de contribuabili cinstiți care nu primesc nicio recompensă pentru cinstea lor. În schimb, avem grijă ca un hoț să nu facă pușcărie dacă, prins fiind, dă înapoi prada. Statul, la rândul lui, trebuie să majoreze taxe care să acopere deficitul bugetar, fapt ce conduce la o scădere a nivelului de trai, ori rolul nostru în Parlament este să acționăm în beneficiul cetățenilor cinstiți pe care îi reprezentăm, nu să-i mângâiem pe creștet pe hoți, în cazul în care-i prindem furând”, adaugă senatorul, într-u comunicat transmis miercuri.

Inițiativa sa legislativă prevede următoarele:

  • fraudele privind rambursările de TVA și alte restituiri sunt infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar asocierea în vederea săvârșirii acestor fapte, cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi;
  • sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale este considerată infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi;
  • în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate” iar alineatele (11) și (12) de la Art.10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale se abrogă.

Potrivit comunicatului USR PLUS, evaziunea fiscală conduce topul celor mai des întâlnite infracțiuni săvârșite de către persoanele juridice din România, în ultimii ani frecvența acestora crescând îngrijorător de mult. De asemenea, se estimează că bugetul UE pierde anual 1.000 miliarde prin evaziunea fiscală la nivel european.

Un euro-barometru relevă faptul că mai mult de 80% dintre cetățenii României se așteaptă ca lupta împotriva evaziunii fiscale să se intensifice, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani se constată un trend crescător al fenomenului.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version