Începând de joi, 19 octombrie, vor ieși din penitenciare “foarte mulți deținuți”, pentru intră în vigoare Legea nr. 169 din 14 iulie 2017, promulgată de președintele Klaus Iohannis, care le scade din pedepse “celor care trăiesc în condiții inumane”, a anunțat miercuri ministrul Justiției, Tudorel Toader.
“Mâine (joi – n.r.) intră în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu. La 30 de zile executate în penitenciar în condiții necorespunzătoare deținutul are beneficiul unui număr de șase zile care se consideră efectiv executate. (…) Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut toate calculele pentru a vedea care dintre deținuți beneficiază direct de punerea în libertate, iar mâine vor fi deținuți care vor fi puși în libertate, după care, tot prin intrarea în vigoare a legii, foarte mulți deținuți vor dobândi beneficiul, vocația de a solicita liberare condiționată”, a declarat Tudorel Toader, la Parlament.
În privința rezolvării problemei aglomerării din penitenciare, în luna ianuarie 2018 se va prezenta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar foaia de parcurs o va înainta până atunci:
“Avem un plan și avem un plan coerent. Chiar astăzi avem audieri, spre exemplu, pentru desemnarea unora dintre directorii de penitenciare, unde funcția este vacantă. În repetate rânduri am făcut cunoscut că foaia de parcurs trebuie să o prezentăm până în ianuarie 2018, dar în luna noiembrie eu mă voi prezenta la Curtea Europeană, la Guvern întâi, apoi la Curtea Europeană cu foaia de parcurs. Vă pot spune că între timp, în repetate rânduri, am vorbit la Curtea Europeană și știm ce avem de făcut și ce trebuie făcut”.
Proiect pentru supravegherea cu brățară electronică
Tudorel Toader a precizat că Ministerul Justiției lucrează la un proiect de lege privind executarea unor pedepse în regim de supraveghere electronică, adăugând că este așteptată și legea grațierii care se află în dezbatere la Parlament.
“Avem la Ministerul Justiției în lucru un proiect de lege care prevede că o parte din pedeapsă, partea finală a pedepsei sau pedeapsa integrală, poate fi executată în regim de supraveghere electronică cu acea brățară electronică. După aceea vedem care va fi soarta legii privind grațierea, lege care a trecut de primă cameră și a trecut la cameră decizională”, a susținut Toader.
Două penitenciare
Totodată, ministrul a precizat că a fost achiziționat studiul de fezabilitate pentru penitenciarul de la Berceni:
“Preluăm de la MApN o locație, trei foste unități militare, de la Unguriu, din Buzău, prin HG, pentru ANP și vom declanșa procedura, studiul de fezabilitate și toate celelalte. Înființăm acel institut pentru perfecționare, formare inițială și continuă de la Pantelimon, sediul fostului Parchet Național Anticorupție”.
Tudorel Toader a adăugat că în ultima perioadă “dinamica populației din penitenciare este favorabilă”:
“Dinamica populației din penitenciare este în ultima perioadă una favorabilă, în sensul că numărul de intrări în penitenciar este mai mic decât numărul de ieșiri, de eliberări. Această sumă, acest cumul de măsuri de ordin legislativ, de ordin logistic, instituțional ne creează convingerea că, pe termen scurt, vom rezolva problemele din penitenciare”.
Ministrul Justiției a mai spus că demarează “procedurile pentru aducerea cetățenilor români deținuți în alte state să execute restul de pedeapsă în România, dându-le în scris garanții că restul de pedeapsă va fi executat cu respectarea cerințelor standardelor europene, cerințelor CEDO”.
“Din această dinamică vom găsi spațiul în care să asigurăm condițiile. Sunt convins că acest cumul de măsuri va fi de natură ca pe termen scurt să ne îndeplinim obligația față de cerințele hotărârii pilot, dar și față de ei, care deținuți sunt cetățeni români care suferă pedeapsa, actul privativ de libertate, dar care trebuie să execute pedeapsa în condiții decente, așa cum prevede și cerința CEDO”, a conchis Toader.
Anterior, Tudorel Toader a scris pe pagina sa de Facebook:
“Este finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției – vom participa la toate dezbaterile!
Prioritară devine foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerințelor Hotărârii pilot, pronunțată de CEDO, referitoare la condițiile din penitenciare.
Comisiile din penitenciare sunt pregătite să pună în aplicare prevederile legii nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017. Prevederile art. 55^1 reglementează “Compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare.
Potrivit alin. (1) “La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată”.