Nici nu a fost instalat bine vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, că deja Codruț Olaru trece prin momente delicate.

Conform pressone.ro, Codruț Olaru este acuzat că și-a plagiat “în totalitate” lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2013 la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Lucrarea s-a intitulat “Particularitățile criminalității organizate în România” și a avut 250 de pagini, iar sursa amintită precizează că, la un studiu amănunțit, se observă că niciuna dintre paginile scrise nu îi aparțin lui Olaru.

Acesta a copiat cap-coadă din diverși autori români, precum Damian Miclea sau Gheorghe Mocuța, dar și din surse on-line.

Culmea este că cel care i-a fost conducător de teză de doctorat a fost nimeni altul decât Tudorel Toader, actualul ministru al Justiției.

Codruț Olaru neagă însă că și-a copiat lucrarea, precizând că “indiscutabil nu a fost scrisă de altcineva. Eu am scris-o”.

Mai grav este însă că grație acestui doctorat Codruț Olaru le predă studenților cum se respectă legea. Și, evident, câștigă încă un salariu din bani publici.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version