Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au decis, marţi, eliberarea condiţionată a lui Victor Becali, dar decizia nu este una definitivă.
Condamnat la începutul lui 2014 la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru implicarea sa în Dosarul Transferurilor, Victor Becali este unul dintre ultimii condamnaţi din celebrul dosar care încă se mai află după gratii, alături de Cristi Borcea.
Victor Becali a încercat de mai multe ori să obţină eliberarea condiţionată, dar de fiecare dată concluzia finală a magistraţilor a fost aceeaşi – deţinutul nu a demonstrat că şi-a îndreptat comportamentul în perioada petrecută în arest.
Acum, fostul impresar încearcă din nou să obţină eliberarea condiţionată. Şi, profitând şi de reglementările noii Legi a recursului compensator, Victor Becali a obţinut marţi o primă victorie la Judecătoria Sectorului 4.
Magistraţii au aprobat eliberarea condiţionată a fostului impresar, dar decizia nu este definitivă. Procurorii au posibilitatea de a o contesta la Tribunalul Ilfov.
Victor Becali nu îşi face încă mari speranţe pentru că a mai obţinut o dată eliberarea condiţionată la Judecătoria Sectorului 4, în vară, pentru ca după aproximativ o lună magistraţii de la Tribunalul Ilfov să-i pună capac.
Procurorii se tem că, dacă Victor Becali va fi eliberat condiţionat, acesta ar putea să dispară de la domiciliu, mai ales pentru că este implicat în continuare, alături de Ioan Becali şi Cristi Borcea, în dosarul în care sunt acuzaţi că au mituit-o pe judecătoarea Geanina Terceanu pentru ca aceasta să-i achite la prima instanţă din Dosarul Transferurilor.