Afaceristul Nelu Iordache, unul dintre „regii asfaltului”, patron al companiei de construcții autostrăzi și drumuri „Romstrade”, a fost săltat de pe aeroport de polițiști, miercuri la prânz, și audiat peste 4 ore la DNA, de procurori, într-un nou dosar de corupție.

Îmbrăcat în pantaloni scurți și cămașă de vacanță, el se pregătea să urce într-un avion cu destinația Roma.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, astfel că Iordache nu mai poate părăsi țara.

La ieșirea din sediul DNA, el a ținut să le transmită foștilor oficiali pe care i-a mituit următorul mesaj: „Nu am făcut niciun denunț”.

„E un dosar instrumentat de la Romstrade. E mai vechi, din 2017”, a mai spus el.

Întrebat dacă a dat mită cuiva, el a negat vehement: „Nu, nu, nu, la nimeni”.

Chestionat cât a costat biletul de avion, el a spus: „300 de lei”.

Ca să scape de întrebările jurnaliștilor, Nelu iordache a fugit pur și simplu de ei, până la mașină.

https://www.youtube.com/watch?v=-jBQ6RTbDZY

Nelu Iordache are două condamnaări grele, dar ambele în primă instanță: una la 6 ani și 6 luni de închisoare și alta la 12 ani și 6 luni (aceasta din urmă pentru evaziune fiscală şi delapidare, după ce a înregistrat în contabilitatea companiei de transport aerian Blue Air, care îi aparținea, achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro).

Luna viitoare, instanța de apel ar trebui să dea sentința definitivă în unul din aceste dosare.

Pe de altă parte, în luna ianuarie 2020, Nelu Iordache a fost achitat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un alt dosar de corupţie, legat de modernizarea Transalpina – pe vremea când ministru al Transporturilor a fost Ludovic Orban, în Guvernul Tăriceanu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version