Afacerea SIPA a început în 1991 din necesitatea noii PUTERI – SRI-ul lui Virgil Măgureanu, Ioan Talpeș, Cico Dumitrescu și, ultimul pe listă, Ion Iliescu – de a avea în mână toată JUSTIȚIA, a TREIA putere în stat. La aceea dată aveau în mâini și primele două puteri: Parlamentul și Guvernul, cu președintele pe post de bonus! Doar presa era liberă – dar NU pentru mult timp!

Iliescu și manipularea minerilor în ’90: Istoria nu iartă!

Iar pentru mârșava operațiune pusă la cale de cvartetul Iliescu-Măgureanu-Talpeș-Cico (aici, un articol elocvent despre cei patru) a fost folosit turnătorul Securității Mircea Ionescu Quintus – pus special ministru al Justiției pentru a înființa Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție – SIPA.

La aceea dată, 1991, Quintus trecea drept un liberal omenos, înțelept și de mare probitate morală – un epigramist celebru.

Mai târziu s-a aflat ce trădător ordinar este Quintus, un informator ticălos al Securității lui Ceaușescu, și cât rău a făcut României postdecembriste, muncind pentru SRI și Iliescu.

După ce a fost folosit și nu a mai avut nimic de oferit, SRI l-a aruncat la gunoi pe Quintus! Apoi, fost menținut de PNL ca mentor!!!
Președintele Iohannis face o altfel de politică: îl sărbătorește pe turnătorul Mircea Ionescu Quintus!
Mobilul prim al cvartetului: să NU poată fi niciodată cercetați și condamnați pentru faptele comise înainte și după 22 decembrie 1989.

Mobilul secundar? Șefii SRI să poată lucra în voie, fără ca vreodată vreun magistrat să le pună, accidental, piedică.

Reamintim că la începuturile Noii Românii, “spețele” erau repartizate de președinții de tribunale – așadar era de importanță COLOSALĂ pentru PĂPUȘAR să aibă în mână DOSARUL marionetei PROMOVATE mare șef, grație trecutului TENEBROS!

Distribuția așa-zis aleatorie a dosarelor a fost introdusă abia în august 2004 – prin Sistemul ECRIS.

Dar de atunci, nenumărate controale au arătat că Sistemul ECRIS de distribuție aleatorie a dosarelor în instanță este VULNERABIL și poate fi MANIPULAT în favoarea uneia dintre părți. Cine să profite?!

Adrian Năstase a pierdut războiul cu Traian Băsescu în privința dosarelor magistraților nășite de Ion Iliescu!

Așadar, dosarele SIPA au pus în câteva mâini – politicieni și generali – cei mai mari monștri din Justiție.

Una dintre mâini este cea a fostului ministru de Justiție Valeriu Stoica – avocatul liberal care NU pierde procese!

Valeriu Stoica a fost primul care a înțeles POTENȚIALUL economic al dosarelor SIPA!

Altă mână este a “zeului căzut” Adrian Năstase, prin intermediul informatoarei Securității Rodica Stănoiu, plasată special ministru al Justiției pentru dospirea dosarelor SIPA.

Chiar și tupeistul Chiuariu a avut într-o mână o parte din dosarele SIPA. Dar NU i-a fost de folos. A fost pedepsit la o condamnare de 3 ani și 6 luni cu suspendare – în prima etapă, iar în cea de-a doua va sfârși în pușcărie!

Dar cei mai mari mânuitori ai dosarelor SIPA și a celor care au fost întocmite după desființarea acestui serviciu secret, în 2006, sunt “imortela” Traian Băsescu și fantomaticul Florian Coldea – făcut general cu viteza fulgerului de către acesta, pe timp de pace.

Repet o stare de fapt reală, prezentată în alte articole pe aceeași temă:

Președintele Băsescu a oprit monitorizarea carierei magistraților prin intermediul Monicăi Macovei, pentru ca viitorii lideri să NU mai aibă acces la informațiile compromițătoare din viața CELOR NOI intrați în magistratură.

Doar el, Băsescu, să fie Stăpânul Inelelor!

Dar și cel care a continuat munca SIPA, șeful de drept al SRI, Florian Coldea, s-a înfruptat copios din dosarele magistraților. Că doar făceau parte din “câmpul tactic”!

Acum se pare că generalul Coldea NU i-a pus în mâini lui Băsescu chiar toate cărțile deținute. Sau, cel puțin, NU în perioada 2012-2014, spre sfârșitul mandatului acestuia.

Așa se face că, vreme de 10 ani, doar un pol al puterii a avut acces la informațiile compromițătoare despre magistrați culese după 2006 de către SRI și STS.

Și că Adrian Năstase NU a reușit să corupă 3 judecători din cei 5 care au judecat dosarele sale de corupție – astfel că a sfârșit în pușcărie.

Într-unul dintre dosare, la prima instanță, Năstase a corupt TREI judecători, însă chiar înainte de sentința finală, “vigilenții” PUTERII l-au eliminat pe unul dintre ei. Așa s-a ajuns la 2-0 pentru Băsescu și un pic de dreptate civică!

Toader are șansa să intre în istorie

Acești monștri din Justiție sunt greu de ucis. Noi sperăm ca actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, să-i scoată la lumină.

SECUNDA este pentru DESECRETIZAREA Arhivei SIPA. Fără rezerve, în totalitate!

De ce vrem desecretizarea Arhivei SIPA?

  • Pentru că avem mult prea multe procese trucate, prea mulți judecători sunt marionete;
  • Prea că mulți oameni își văd dreptatea călcată în picioare în tribunalele românești și o recuperează, apoi, la CEDO;
  • Prea multe dosare primesc NUP, prea mulți procurori produc dosare în baza unor probe dubioase nesusținute de alte date și documente;
  • Prea mulți potentați sunt prinși în dosare minore și protejați de fapte majore;
  • Prea mulți bani sunt furați fără ca făptașii dovediți să fie condamnați
  • Prea mult timp a trecut cu monitorizarea MCV etc.
Desigur, nu suntem atât de naivi să credem că desecretizarea Arhivei SIPA va rezolva în totalitate tarele din Justiție!

Dar este un început major, care poate fi continuat cu Legea Răspunderii Judecătorilor – care să includă pedepse draconice, în concordanță cu salariile și statutul lor de a TREIA putere în stat. Iar acest proces poate fi terminat prin eliminarea procurorilor din categoria magistraților.

P.S. Dan Andronic NU joacă în tabăra lui Traian Băsescu. Andronic îl sprijină pe Adrian Năstase în bătălia lui supremă de a-l încarcera pe Traian Băsescu. Iar diminuarea numărului de dosarelor magistraților care stau rostuite în seiful fostului președinte îl poate face pe Năstase să înscrie un punct și să ducă scorul la 1-2!

– va urma –

Din aceeași “speță” citiți și:

Episodul I. SIPA a pus monștrii Justiției în câteva mâini
Guvernul Grindeanu a aprobat proiectul Ralucăi Prună de desecretizare a arhivei SIPA
author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version