Imediat ce fuziunea dintre PMP și UNPR a fost finalizată, au apărut și primele contre serioase legate de supremația în filiale: cine să conducă, cel de la PMP care a luptat în alegerile locale pentru a pune partidul lui Băsescu pe harta politică sau cel de la UNPR, care a muncit pentru consolidarea în țară a puternicului PSD? Astăzi, supunem atenției două filiale (ale noului PMP) cu propuneri de președinte – la fel putrede, dar din motive diferite. Este vorba despre filiala din Mehedinți, dorită cu ardoare de milițianul contrabandist Gherghe, și cea din Sectorul 1, vizată cu disperare de onțanistul Goncea și romul Moise.

1f Gherghe cadou Udrea
Milițianul Gherghe și reținuta Udrea

Filiala din Mehedinți a UNPR, devenită peste noapte PMP, se pregătește să-l pună în funcția de președinte pe traseistul politic, fost milițian corupt, Constantin Gherghe, supranumit “Costică fifty-fifty”.

În alegerile locale, Gherghe a muncit pe brânci pentru ca în locul lăsat liber de el să ajungă primar al Severinului candidatul PSD Marius Screciu, nicidecum candidatul PMP!

Filiala Sectorul 1 a fostului UNPR vrea să-l ungă președinte PMP pe Liviu Goncea, omul de casă, de penitenciar al infractorului Onțanu. Goncea este cel care și-a pus toată organizația de partid la picioarele lui Dan Tudorache, candidatului (și ales) PSD pentru funcția de primar în dauna lui Tomac, pretendentul PMP!

oana melinda teohari
Oana Teohari a primit de la “Costică fifty-fifty” o sinecură de care nu a știut să profite
Termocentrala groparului Gherghe

În Mehedinți, ca primar al Severinului, “Costică fifty-fifty” Gherghe a fost implicat în toate afacerile necurate cu bani publici. Acest membru PMP protejat de Elena Udrea și Alina Bica este atât de corupt, încât în timp ce DNA reținea pe bandă rulantă primari, în toamna lui 2015, din funcția de edil al Severinului, punea la cale o țeapă de peste 12 milioane de euro cu escrocul dovedit “Neluțu” Iordache, patronul Romstrade.

Cei doi, Gherghe și Iordache, s-au folosit de o fostă “copertă” Playboy, Oana Teohari, pentru a construi o… termocentrală. Deși mai sunt trei luni până la termenul prevăzut în contract pentru finalizarea proiectului, construcția nici măcar nu a început! Efectul? Severinul nu va putea fi alimentat cu apă caldă și căldură la iarnă. Iar asta, exclusiv din cauza celui care vrea să devină șeful filialei PMP și candidat eligibil pe listele partidului lui Băsescu, pentru alegerile parlamentare din iarnă: “Costică fifty-fifty” Gherghe!

Durduliu si Tudorache Sedinta CL Sc 1 din 28 iul 2016 (10)
Liviu Goncea și primarul Tudorache, înaintea votului mitei electorale pentru Preafericitul Daniel
Onțanistul Goncea e mână largă cu banul poporului

În Sectorul 1 București, binomul primarul PSD Tudorache & consilierul Goncea (fost UNPR-ist, acum PMP-ist) doresc continuarea jafului pus pe picioare de filiala PNL condusă de Vlad Moisescu și de primarul Chiliman.

Cel mai bun exemplu care demonstrează că Liviu Goncea s-a ales consilier pe listele PSD-UNPR exclusiv pentru a participa la devalizarea bugetului Primăriei Sector 1 este cel al pomenii pentru Preafericitul Daniel – 2,5 milioane de euro. Binomul Tudorache & Goncea a dorit să dea mita electorală chiar în prima ședință a noului Consiliu Local al Sectorului 1.

Argumentul suprem pentru care a votat dolofanul Goncea această pomană josnică, incalificabilă pentru un om de afaceri de succes?!? A dat și din banii personali pentru Construirea Catedralei Neamului…

Popa si Durduliu Sedinta CL Sc 1 din 28 iul 2016 (23)
Liviu Goncea, dreapta, nu s-a prins de șarada Clotildei Armand. Dacă ar fi înțeles manevra, ar fi solicitat un time-out în ședința CL, pentru consultări. Așa, consilierii PMP au căzut de papagali politici

Cum donația pentru Daniel este pur electorală – bani pentru voturi -, se vede treaba că Liviu Goncea a dorit să arate că el cumpără bunăvoință clerică atât la vedere – banii lui, cât și prin bilă-mantă – banii bucureștenilor.

Acum este clar ca lumina ochilor că pentru dolofanul Goncea nu contează nici cât o ceapă degerată problemele reale ale cetățenilor din Sectorul 1. El este boss-ul și, împreună cu primarul Tudorache, face ce vrea cu banii primăriei. Asta în ciuda faptului că cei care l-au votat nu l-au mandatat pentru o astfel de operațiune financiară.

La Severin, “Costică fifty-fifty” Gherghe a fost abonat, prin afaceriști corupți, la banii publici și la minore. Gherghe este acuzat că a beneficiat de serviciile unei rețele de prostituție cu fete sub 18 ani.

La București – Sectorul 1, Liviu Goncea nu a fost acuzat de astfel de practici sexuale. Dar și Goncea este un abonat la banul public; nu mult, doar câteva milioane de euro!

Sebi Moise cu Udrea si Eba
Micuțul Sebi Moise știe să se facă plăcut. Între două nu te plouă!
Goncea vs. Moise

Dar există și o diferență majoră între cei doi, “Costică fifty-fifty” Gherghe și Liviu Goncea.

“Costică fifty-fifty” Gherghe este un fost milițian care a făcut avere din traficul cu benzină de pe Clisură; un troglodit, un escroc cu facultăți făcute la apelul bocancilor și care, prin corupție și șantaj, a reușit să rămână în libertate.

Liviu Goncea este un om de afaceri prosper, citit, ușor machiavelic, uneori sărind granița slugărniciei față de șefii cu grade mai mari, un om care face mare tapaj din naționalismul dobândit forțat în liceu.

Liviu Goncea posedă marea calitate a politicianului român: nu-și ține cuvântul dat. Ca să înțelegeți ce fel de om e Goncea, vă dezvăluim părerea ticălosului Oprea despre el: “Pleci cu Goncea la drum și la un moment dat vezi că numai e lângă tine!”.

Dacă vă întrebați de ce Goncea, un om foarte bogat, care tocmai își construiește un bloc de câteva etaje pe Bulevardul Aviatorilor, a intrat în troaca politică, răspunsul este simplu: dintr-o imensă lăcomie și din nevoia fatidică de bani publici.

Liviu-Goncea-Presedinte-Kia-Rom-Auto
Onțanistul Liviu Goncea  are întotdeauna “chia” la el

“Costică fifty-fifty” Gherghe pare că nu are contracandidat pentru șefia filialei din Mehedinți a PMP; Liviu Goncea are însă, în persoana romului Sebastian Moise, actualul președinte al PMP Sector 1.

Sebastian Moise este implicat într-o fraudă imensă cu bani de la ANPR. Dar el se consideră un “intermediar” care vrea să “câștige o pâine” – așa cum a declarat la DIGI 24! Numai că Moise a intermediat tranzacția lui Alin Cocoș cu despăgubirile ANRP aprobate de Alina Bica. “Sebastian Moise i-a transmis lui Cocoș pretenţiile financiare ale vânzătorilor de drepturi litigioase pentru unele imobile situate în judeţul Argeş”, se arată într-un raport al DNA.

sebi-moise
Moise, dacă nu e EBA e Traian – tot un Băsescu!

Sebastian Moise este fiul preşedintelui Partidei Romilor Dâmboviţa, Vasile Moise Deju. Tânărul Moise s-a implicat în campaniile PMP pentru europarlamentare și pentru prezidenţiale. În urma acestui atașament față de partid, în februarie 2015, Traian Băsescu l-a premiat pe tânărul rebel Moise cu funcția de secretar executiv în structura de la București a partidului.

Deși este nou-venit în politică, Sebi Moise se crede mai bun comunicator decât “gornistul” uneperist Liviu Goncea. Dacă șiretul Goncea a pus batista pe țambal în cazul mitei electorale pentru Preafericitul Daniel, tânărul “intermediar” Moise s-a gândit că trebuie să iasă în față și a transmis presei un comunicat, din care spicuim:

“În cadrul ședinței din 28 iulie a.c., consilierii PMP au votat în favoarea acordării unui sprijin financiar pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ca urmare a solicitării Bisericii Ortodoxe Romane. Partidul nostru consideră importantă valorificarea parteneriatului dintre stat și culte, în mod special atunci când este necesar să renovăm sau să construim clădiri cu valoare de monument istoric (…) Votul negativ dat de consilierii USB și PNL demonstrează o abordare populistă, care nu are nimic în comun de fapt cu agenda comunității.”

Clar? Pentru actualul președinte PMP Sector 1, Sebi Moise, agenda bucureștenilor este mita electorală. De aceea au vot alegătorii PMP, ca romul Moise se își bată joc de finanțele primăriei – adică ai lor!

21-mart-2016-Gherghe-Severin-calcat-de-DNA

Cuțitul e în mâna lui Băsescu

Așadar, pentru numirea unor președinți de filiale PMP, Traian Băsescu va avea probleme în luarea deciziilor. Doar un naiv politic mai crede că Steriu, fostul președinte UNPR, poate ridica glasul la patronul său Băsescu. De aceea – spunem noi -, hotărârile de numire a președinților de filială sunt doar la mâna lui Traian Băsescu.

În cazul lui “Costică fifty-fifty” Gherghe, Băsescu poate decide eliminarea acestuia și eliberarea PMP de o imensă piatră de moară. Le poate propune mehedințenilor schimbarea mult-așteptată din județ “roșu”. Și poate să dea un exemplu de întinerire și de curățare a vârfurilor din partid.

moise la masa cu basescu
Sebi Moise, mereu în preajma lui Traian Băsescu. Goncea – nu!

În schimb, în cazul Sectorului 1, situația este extrem de delicată. Liviu Goncea îi poate obține lui Băsescu aprobarea unor proiecte PMP grație legăturilor pe care le are stăpânul său, Onțanu, cu PSD; dar și amiciția existentă între Tudorache și Goncea.

Prin dolofanul Goncea se poate ține deschisă o ușă în casa PSD – necesară în orice moment, dacă PSD nu se divide în următoarele luni în PSD Dragnea și PSD Ponta.

Prin Sebi Moise, Traian Băsescu are o punte solidă cu partidul romilor, pe care vrea să-l înregimenteze în fieful PMP – nu prin absorbție, ci prin interpuși. Iar Moise este căruțașul la îndemână.

Sau, cine știe? În Sectorul 1, Băsescu va împăca și capra, și varza: îl va numi șef pe Onaca sau pe altcineva – mai puțin pe Moise sau Goncea!

În căutarea de suport pentru obținerea uriașului punctaj anunțat – de 20% – în alegerile parlamentare din iarnă, Traian Băsescu va face “alianță electorală” și cu romii, nu numai cu popii lui Daniel. Va fi marea lovitură pe care Băsescu o gândește după ce a pus mâna pe UNPR și se pregătește să acapareze personaje din ALDE. Asta, dacă între timp PNL nu se aliază cu PMP și rezolvă totul!

P.S. Peste câteva zile, o să public o analiză pe tema luptei lui Traian Băsescu de a reveni la masa bucatelor, dar nu ca partid balama, ci ca partid principal!

(Până atunci, toți cei nominalizați în această “picătură” și care s-au simțit lezați în onoarea lor de politician, pot să remită redacției un drept la replică, pe adresa de E-mail mihaip@secundatv.ro)

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version