De regulă, dacă vrei să te faci înțeles fără să vorbești pe șleau este bine să explici punctul tău de vedere printr-o poveste. Eu nu sunt adeptul acestei metode, ci de a spune verde-n față ce cred, uneori chiar punctând cu o înjurătură neaoșă.
Astăzi am ales calea snoavelor în expunerea unei opinii – mai puțin titlul ei. De aceea, am să vă povestesc o întâmplare adevărată cu slugarnicul Bogdan Diaconu, cel cu ochii prea sticloși, de parcă ar fi tras linii precum fotbalistul Mutu. Nu pe teren, pe masă!
Într-o dimineață, pe când eram director la cotidianul național PUTEREA, unul dintre patronii ziarului m-a rugat să vin la el în birou că are să-mi prezinte un politician tânăr ca și el.
În biroul junelui patron, pe un scaun de metal, picior peste picior, mă aștepta Bogdan Diaconu, care începuse să-și facă prezența în mass-media, cu partidul său. S-a ridicat cu greu spre mâna întinsă și, cu țigara în gură, a mormăit un salut.
I-am pus trei întrebări legate de doctrina partidului, despre cum vede interferența statului în mediul de afaceri și cu ce propuneri legislative vine în sprijinul tinerilor.
După ce am primit trei răspunsuri în trei fraze fără cap și fără coadă, m-am scuzat că am treabă și i-am făcut semn discret patronului de ziar să vină la mine în birou.
- Ei, ce zici, directore? – m-a întrebat, cu ochii zglobii, tânărul patron de ziar. Uite, dacă mă tot bați la cap să-ți aduc tineri politicieni să-i promovezi…
- E un sinistru, e un dobitoc sinistru, un politruc. Iar comunicatul pe care vrei să-l publicăm este o mizerie, i-am spus tânărului patron.
- Păi, asta e problema. El te roagă – și eu te rog – să-i corectezi discursul, să-l cizelăm. Hai, directore, te roagă fratele tău! – mi-a zis tânărul patron care nu e fratele meu.
- (….) uite cum stă treaba. Omul ăsta este o interfață oribilă, de joasă speță, nu ai ce să cizelezi, trebuie schimbat RADICAL, pricepi?
- Da, mă, ai dreptate, dar m-a rugat primarul (…) și m-a rugat și (…) să-l sprijinim…
- 0k, e problema voastră. Dar eu nu vreau să-l consiliez pe dobitoc. Dacă voiam asta mă făceam consultant politic…
- Păi, uite, începi cu el, mi-a aruncat “jmecherește” tânărul patron…
- Cu ticălosul ăsta pesedist?!/ Ascultă-mă! (…) cu el cu tot! Dacă vrei să publici mizeriile astea, treaba ta. O faci cu ordin de la tine, nu de la mine. Eu nu o să public aberațiile unor imbecili, nu vreau să mă fac de râs. Am muncit prea mult la ziarul ăsta să-l scot la liman ca să încep să-l distrug acum cu dobitocul de Diaconu. Vorbește tu cu redactorul șef să publice orice comunicat primește de la protejatul tău pesedist.
- Păi, nu de la mine, de la tine trebuie să vină ordinul, directore…
- (…) cu el cu tot, i-am spus verde-n față tânărului patron, care a plecat supărat din biroul meu.
În aceeași după-amiază, redactorul șef m-a întrebat ce e cu textul semnat de Diaconu și trimis de tânărul patron spre publicare la rubrica OPINII. I-am spus să-l publice în pagina de politică, nu la OPINII, cu un corp de literă mic.
Efectul acestei dispute dintre directorul editorial și patronul PUTEREA? Timp de peste trei săptămâni, tânărul patron liberal în gândire nu mi-a mai vorbit, doar m-a salutat fugitiv, iar redactorul șef a mai primit alte două comunicate semnate de Bogdan Diaconu. Le-am publicat în PUTEREA în aceleași condiții ca și pe primul.
Revelația tânărului patron
După trei săptămâni, intră în biroul meu tânărul patron cu zâmbetul pe buze și îmi aruncă cu un glas de primadonă: „Te salută fratele tău!”
Mă las ușor pe spătar și îl privesc cum se așază lent pe scaunul de metal din fața biroului. Oftează a om apăsat de probleme, își aprinde ultima țigară din pachet. Instantaneu, mă întreb: “Oare am țigări?” Pentru că sigur mă va ruga să-i dau una. De fapt, vreo zece. Și o cafea. Iar la final un drops.
Tânărul patron trage tacticos din țigara păcătoasă. Oftează iar, filozofic! Mă uit la el și văd că-i joacă ochii în cap. Zglobiu! Când să-l întreb ce vrea după trei săptămâni de “silenzio stampa”, izbucnește…
– Directore! Grasule! Ai avut dreptate, sincer îmi cer scuze… știi doar că fratele tău nu ține la dușmănie! Diaconu e un mare dobitoc! – mitraliază tânărul patron. Băăăăă, da’ ce dobitoc! I-am citit toate comunicatele. Jură fratele tău, toate comunicatele! Bă, frate, ăsta e de dus la balamuc! De închis în celulă cu vestea pe el și apoi să arunci cheia în canal! Etc. etc. etc.
Morala? Înțelege fiecare ce vrea, că așa-i în politică
Acum văd că nu-i zi să nu vorbească lumea despre Diaconu și PRU. Adică, zice dobitocul ceva – hop pe sticlă și în zețărie cu el! Mă gândesc ce o fi în mintea tânărului patron: “Dobitoc, dobitoc, dar uite, dacă țineam aproape…”
P.S. Cei trei patroni ai ziarului nu erau și patronii mei. Eu am fost director editorial al cotidianului național PUTEREA printr-un contract încheiat între firma mea, SECUNDA, și compania care edita ziarul. Am rezistat 4 ani.
