Concluzia unor “Ediții Speciale” de pe Nașul.TV: Constituția României este depășită și NU servește cetățenilor săi, ci doar intereselor politicienilor hulpavi, ariviști și egoiști.

Timp de patru zile, de luni până joi, împreună cu tânărul jurnalist Cătălin Bădițoiu, am realizat „Ediții Speciale” – emisiuni tv pe Nașul.TV. Ce a fost special în aceste emisiuni tv inițiate de Bădițoiu? În fiecare zi, timp de peste două ore, începând cu ora 20.00, am intrat în direct cu telespectatorii. Iar contribuabilii au lansat câteva expresii care vor face carieră în România, au prezentat, cu argumente, adevăruri care ne sugrumă viața și au spus la unison: Actuala Constituție trebuie schimbată imediat! Este nevoie urgentă de un T Zero!

Cătălin Bădițoiu și Mihai Pâlșu în dialog cu telespectatorii Nașul.TV – Luni, 10 iulie 2017
„Edițiile speciale” s-au desfășurat sub deviza „Nașul.TV – televiziunea voastră” și au avut patru teme – primele două, propuse de Bădițoiu, iar ultimele, de mine:
  • De ce votează lumea PSD?
  • Aveți încredere în Guvernul Tudose?
  • Doriți schimbarea Constituției?
  • Ce Republică vă doriți: Prezidențială sau Parlamentară?
Intervențiile telespectatorilor au fost fabuloase, au produs câteva expresii memorabile și au punctat adevăruri de necontestat. Iată-le:
  • Miopie politică;
  • Liniște materială;
  • Partide de interlopi;
  • Orgolii nemărginite;
  • Hăituiți de stat;
  • Magistrații să răspundă pentru deciziile lor;
  • Legi pentru “particulari”;
  • Constituție neconsituțională;
  • Legile sunt personalizate;
  • Obligativitatea votului pentru câteva cicluri electorale;
  • Votul și prin tehnici moderne – Net;
  • Accent uriaș pe educație;
  • Funcțiile importante în stat să nu mai fie ocupate de penali;
  • Salariul minim – 2.000 lei/lună;
Cătălin Bădițoiu și Mihai Pâlșu, în dialog cu telespectatorii Nașul.TV – Miercuri, 12 iulie 2017
Evident, fiecare expresie/sintagmă a fost dezvoltată de telespectatori: uneori cu năduf, alteori cu satiră, niciodată cu injurii.

Au intervenit în cele peste 9 ore de discuții tineri și bătrâni, femei și bărbați, liberali și pesediști, români din țară și din Diaspora.

Iar surpriza plăcută? NICIUNUL dintre telespectatori NU a solicitat mărire de pensii sau facilități personalizate – așa cum au politicienii noștri hulpavi, ariviști și egoiști.

Concetățenii lui Dragnea, Tăriceanu, Tudose și Iohannis au cerut respectarea drepturilor și și-au manifestat fără ezitare dorința schimbării Constituției.

Românii care au intervenit telefonic în discuții au spus la unison că este nevoie urgentă de un T Zero.

Cu excepția unuia singur – fan PSD! -, telespectatorii Nașul.TV doresc ca România să devină o Republică Prezidențială!

Motivele? Multiple! De la “să știm clar cine ne conduce și cine își asumă administrarea țării”, la “parlamentarii ne-au furat țara”; de la “partide de interlopi”, la “omul sfințește locul”; de la “avem o Constituție neconstituțională”, la “vream ca în America” etc.

Voi ce vă doriți: Republică Prezidențială sau Parlamentară? Punctele voastre de vedere vor fi publicate aici, pe contidianul online secundatv.ro, și vor fi prezentate într-o viitoare Ediție specială” de pe Nașul.TV.
Președintele Iohannis are obligația de a lansa o temă foarte importantă: T Zero, România o nouă Republică: Prezidențială sau Parlamentară
Iată cum poate fi revizuită Constituția României, așa cum este prevăzut în actuala… Constituție:

TITLUL VII – Revizuirea Constituţiei

Art. 150 – Iniţiativa revizuirii

(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Art. 151 – Procedura de revizuire

(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Art. 152 – Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

 

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version