În plin CM de Fotbal care reduce dramatic ratingul televiziunilor de știri, președintele Klaus Iohannis a participat marți, de Ziua Drapelului, la evenimentul nobil “Pedalăm pentru România”.

Iohannis și Adidas

Toate bune și frumoase, felicitări președintelui Iohannis că recomandă “mișcarea în aer liber”, că promovează “mersul pe bicicletă“.

Dar se pune întrebarea nevinovată de ce a făcut președintele Klaus Iohannis PUBLICITATE MASCATĂ unei firme de echipament sportiv – ADIDAS – în transmisie DIRECTĂ simultan pe toate televiziunile de știri?!

Desigur, președintele Iohannis putea să evite elegant publicitatea mascată.

Așa cum a mai făcut-o și cu alte ocazii, Iohannis putea să poarte un tricou fără siglă.

Sau președintele Iohannis putea să poarte un tricou cu inscripția “100 de ani” sau cu “pedalăm pentru România – 100 de ani” etc.

Iohannis cu tricoul fără siglă

Luate prin surprindere, toate televiziunile de știri care au transmis ÎN DIRECT lansarea evenimentului nobil “Pedalăm pentru România” și scurtul discurs al lui Iohannis îmbrăcat în tricoul Adidas NU au avut timp să blureze sigla ce trona pe pieptul președintelui – în prim plan.

Probabil că la redifuzarea acestei știri, ca să nu fie acuzate de CNA ca fac publicitate mascată, televiziunile – Tvr, Realitatea TV, b1tv, Romaniatv, Antena 3 – vor blura sigla de pe tricoul președintelui Iohannis.

Felicitări celor care promovează sportul, felicitări președintelui Iohannis că susține “mișcarea în aer liber” și promovează “mersul pe bicicletă“, felicitări “băieților deștepți” din concernul Adidas care au știut să scoată în evidență sigla lor în cadrul unui eveniment nobil folosindu-se de o personalitate politică: „Pedalăm pentru România”.

Bill Clinton, coca-cola și publicitatea mascată

Atunci când președintele SUA a fost supus unui interogatoriu,  de către procuror în celebrul scandal Clinton–Lewinsky, Bill a făcut publicitate mascată companiei Coca-cola – și s-a dovedit că pe bani, nu gratis.

Clinton a fost pus într-o cameră la o masă. Interogatoriul s-a desfășurat prin transmise video NEÎNTRERUPTĂ – procurorul fiind în altă cameră. Interogatoriul împărțit în două părți a fost transmis IN DIRECT în toată lumea. În prima parte, pe masă, Bill Clinton a avut un singur obiect: o cutie de coca-cola. După pauză, cutia a fost înlocuită cu un pahar cu apă! Tare, NU!

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version