Preşedintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS) – al doilea om în stat -, a catalogat încercarea lui Florin Roman (PNL) de a conduce şedinţa plenului reunit de joi în care a fost citită moţiunea de cenzură drept „o încercare de preluare a puterii”.

„În mod evident, preşedintele trebuie să conducă şedinţa. Eu eram preşedinte, domnul Roman este vicepreşedinte (n.r. al Camerei Deputaţilor). Chiar nu m-am aşteptat la o asemenea încercare de preluare a puterii. Este ceva de neimaginat să se întâmple în Parlament. Dacă aţi remarcat, se ţinea de microfon efectiv, au venit chestorii, colegii. Nu mă aşteptam să vedem aşa ceva. (…) E liber să facă ce ameninţări doreşte. Totuşi, îi aduc aminte domnului Roman că există şi un Cod penal în România”, a spus Anca Dragu.

Scut comun pentru Cîțu: PSD și PNL au votat cot la cot în Parlament împotriva introducerii la vot a moțiunii de cenzură 

YouTube video player

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version