Preşedintele Senatului, Anca Dragu, se simte vizată de o demitere din funcție, după scandalul cu liberalul Florin Roman care a încercat să fie președinte de ședință la plenul de săptămâna trecută în care s-a citit moțiunea de cenzură depusă de USR și AUR.

De altfel, Florin Roman a amenințat-o cu schimbarea din funcție. Însă PNL are nevoie de voturile PSD în acest demers – lucru care nu ar fi exclus, după ce parlamentarii lui Ciolacu au făcut scut comun cu liberalii pentru a-l apăra pe premierul Florin Cîțu de moțiunea de cenzură.

Scut comun pentru Cîțu: PSD și PNL au votat cot la cot în Parlament împotriva introducerii la vot a moțiunii de cenzură 

Anca Dragu a precizat însă că demiterea sa din funcţie este o procedură „foarte complexă”.

„În primul rând, procedura aceasta de demitere e una foarte complexă. Nu e aşa că doreşte cineva de la PNL să îmi ia funcţia şi chiar se poate. Este o procedură destul de complexă. Trebuie şi partidul USR PLUS să fie de acord cu acest lucru. Adică, să ne înţelegem, nu e chiar atât de simplu. Desigur, am văzut că ei pot face multe abuzuri. Şi nu cred că ceva îi va opri să continue acest şir lung de abuzuri”, a declarat, luni, Anca Dragu.

Întrebată dacă există persoane din PNL care şi-ar putea dori funcţia ei, Anca Dragu a răspuns: „Absolut. Numai că e o listă lungă şi să văd cum împart funcţia între ei”.

Anca Dragu, despre gestul lui Florin Roman: „Nu m-am aşteptat la o asemenea încercare de preluare a puterii”

În privinţa intenţiei convocării unei şedinţe a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în care toate partidele să se delimiteze de modul în care s-au comportat reprezentanţii AUR la ultima şedinţă de plen, Anca Dragu a apreciat că partidele ar trebui să se delimiteze în primul rând de modul în care un deputat PNL „a încercat să facă uzurpare de funcţie”, referindu-se la Florin Roman.

„Acesta cred că e primul pas. Apoi, discutăm şi alte aspecte. Dar ce s-a întâmplat în şedinţa de plen reunit de joi este de neconceput. Este pur şi simplu strigător la cer. Nu poţi să te faci că nu vezi cum deputatul PNL vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor a abuzat, pur şi simplu, toată şedinţa”, a precizat Anca Dragu.

„Nu am discutat cu cei din PSD despre o posibilă schimbare a mea din funcţie. Ce să le spun? Dacă asta consideră PNL – că trebuie să voteze împreună cu PSD pentru schimbarea preşedintelui Senatului… asta e”, a adăugat Dragu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version