Vicepremierul Dan Barna a transmis marți, după înscrierea în patrimoniul UNESCO a sitului de la Roșia Montana, că aceasta reprezintă „o victorie majoră a noii generaţii politice”.

„Ne-am luptat ani de zile pentru protejarea istoriei şi a mediului de la Roşia Montană, iar astăzi am primit o veste extraordinară. Am susţinut activ încă de la început dosarul Roşia Montană la UNESCO şi mă bucur că acest sit a reuşit să obţină în sfârşit recunoaşterea internaţională. E o şansă uriaşă pentru dezvoltarea şi – în acelaşi timp – conservarea patrimoniului. Acum va fi mult mai uşor de accesat finanţări pentru protejarea patrimoniului şi investiţii în activităţi economice, care să pună în valoare galeriile romane şi peisajul minier al localităţii. USR PLUS și-a asumat în programul de guvernare un angajament important: să protejăm și să punem în valoare patrimoniul cultural și ne ținem de cuvânt. Roşia Montană este o victorie majoră a noii generaţii politice”, a scris şi Barna, pe Facebook.

Premierul Florin Cîțu a fost mai rezervat, postând o singură frază pe pagina sa de Facebook:

„Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a decis astăzi că peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version