Dan Barna și Dacian Cioloș, copreședinții Alianței USR-PLUS, au cerut luni public, din nou, semnarea de către partidele de opoziție a unui acord politic, în care să se implice și președintele Klaus Iohannis, pentru declanșarea alegerilor anticipate imediat după prezidențialele din noiembrie.

„Eu îmi asum acest obiectiv, acela de a cere actualului parlament un acord politic în care trebuie să se implice și președintele Iohannis, și partidele de opoziție, pentru a agrea realizarea anticipatelor, singurele care ne scote din criza care se conturează. Gubvernul Dăncilă nu mai are nicio legitimitate”, a precizat, într-o conferință de presă, candidatul Alianței la prezidențiale, Dan Barna, alături de secundul său, Dacina Cioloș, care merge în tandem cu el pentru funcția de prim-ministru.
 
Cei doi susțin că alegerile anticipate reprezintă singura soluție viabilă la criza politică declanșată de ieșirea ALDE de la guvernare, care a lăsat PSD fără majoritate parlamentară.
 
Într-o primă etapă, trebuie declanșată o moțiune de cenzură, care să fie susținută de cât mai mulți parlamentari.
 
“Mandatul primit de PSD în 2016 a fost irosit, batjocorit, oamenii au primit agenda pe justiție a liderilor PSD. (…) Guvernul Dăncilă nu mai are majoritate în Parlament. În orice democrație, când nu mai ai majoritate te retragi, încerci să construiești o altă majoritate sau lași pe alții. Doamna Dăncilă trebuie să-și depună demisia și să lase o altă majoritate să formeze Guvernul”, a spus el.

 
Barna a insistat că „Alianța USR-Plus este decisă, va intra la guvernare și poate intra la guvernare în orice moment, doar în condițiile unei majorități care să susțină reformele de care România are nevoie”.
 
„Astăzi, și nu peste 5 ani, România are nevoie disperată de reforme structurale majore. (..) Aceste reforme pot fi realizate de alianța USR-Plus cu o susținere parlamentară consistentă și reală, care nu se poate realiza decât prin alegeri anticipate (…) Oamenii ne spun că își doresc schimbare, oamenii ne cer nu să le mai tot promitem, ci să face lucruri. Oamenii ne-au spus – nu puteți să faceți nimic cu parlamentarii de acum care l-au susținut pe Dragnea. România are nevoie de un guvern de tranziție, care să organizeze cât mai repede alegerile anticipate”, a declarat Dan Barna.

El a spus că pasul doi după moțiune de cenzură îl reprezintă alegerile anticipate, care ar putea avea loc imediat după prezidențialele din noiembrie.

La rândul lui, Dacian Cioloș a spus că “nu există altă variantă coerentă”.

“Legat de criza politică în care ne aflăm, o primă constatare este că Guvernul PSD nu mai are majoritate în Parlament. În orice țară normală, în orice țară democratică, atunci când nu mai ai majoritate, te retragi și îi lași pe alții să construiască o altă majoritate. (…) Dacă chiar cred atât de mult în principiul majorității într-o democrație, atunci doamna Dăncilă nu mai trebuia să aștepte să îi spună președintele sau opoziția, trebuia să își depună demisia și să lase o altă majoritate să formeze guvernul. Dacă doamna Dăncilă nu pricepe cum funcționează democrația, atunci este o moțiune de cenzură care sperăm să fie susținută cât mai larg de toți cei care se declară împotriva modului în care guvernează PSD”, a declarat Dacian Cioloș. 

El a spus că Alianța USR-Plus este gata să își asume guvernarea, dar având o majoritate parlamentară clară.

Cioloș a amintit despre experiența pe care a avut-o în 2016, când a fost numit prim-ministru tehnocrat de președintele Klaus Iohannis (după ce PNL a refuzat preluarea guvernării).

“Noi, Alianța USR-Plus, suntem gata să ne asumăm guvernarea, să ne asumăm mandatul pe care noi am interpretat că l-am primit și pe 26 mai, când românii au spus că nu mai cred în această majoritate (…) Suntem gata să intrăm la guvernare, avem oameni, suntem în proces de elaborare a programului de guvernare, dar pentru a aplica acest program de guvernare, e nevoie de o majoritate clară în Parlament. Am trăit experiența în 2016 de a guverna tot pentru binele României (…), ne-am sumat atunci guvernarea si am realizat că fără o majoritate clară în Parlament în ani electorali se întâmplă lucruri împotriva intereselor României (…) Nu poti să faci reforme fundamentale fără o majoritate coerentă în Parlament. De aceea, credem că soluția este să ne gandim la o majoritate parlamentară”, a spus Dacian Cioloș.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version