LiderulUSR, Dan Barna, critică Guvernul Orban pentru că a adoptat o strategie anti-pandemie care „nu funcţionează”, deoarece numărul cazurilor de Covid-19 creşte zilnic.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 555 de noi cazuri de infectare, raportate în ultimele 24 de ore, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 30.175. 

Iată mesajul lui Barna, postat miercuri pe Facebook:

„Strategia anti-pandemie nu funcționează

Numărul cazurilor de Covid-19 crește de la o zi la alta.

Unul câte unul, statele europene încep să impună restricții pentru români.

Asta are efect atât în plan personal pentru cei care vor să călătorească, cât și pentru companiile care depind de granițe libere pentru a putea să își desfășoare activitatea.

Este destul de clar că la nivelul guvernului există o lipsă de direcție în privința combaterii pandemiei. Suntem în momentul în care România trebuie să își facă o evaluare să vadă ce nu a mers bine și să schimbe strategia.

O continuare a tendinței din acest moment va aduce tot mai multe pagube atât din punct de vedere al sănătății publice, cât și din cel al posibilității desfășurării unei vieți normale.

Aceasta nu este o declaratie politică, ci un semnal de alarmă. Dacă nu acționăm rapid și hotărât, consecințele vor fi mult mai serioase.

Și le vom suporta cu toții.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version