“Dacă voia să schimbe PSD, președintele ar fi jucat
Liderul PMP, Traian Băsescu, a declarat marţi că PMP ar fi votat un premier al PNL, “măcar și pentru frumusețea jocului”, însă preşedintele Klaus Iohannis, care ar fi trebuit “să joace” la desemnarea noului prim-ministru, a ales “cea mai comodă soluţie pentru domnia sa”: “teleormăneanca Viorica Vasilica Dăncilă, spre bucuria lui Daddy”.
Băsescu s-a întrebat dacă nu cumva de vină este ”dragostea de la Grivco”.
”Plecând de la premisa că PSD-ul nu este apt pentru guvernare, i-am propus Preşedintelui României două nume pentru funcţia de premier : Siegfried Mureşan – europarlamentar, negociator şef al bugetului UE pentru anul 2018 şi purtător de cuvânt al PPE şi Eugen Tomac – deputat, bine conturat ca politician pe idea unionist, fost secretar de stat şi consilier prezidenţial”, a precizat Băsescu, la TVR 1.
”Dacă voia ca opoziţia să vină unită, preşedintele ştia ce are de făcut cu PNL. (Trebuia-n.r.) să fi spus PNL: <<Veniţi cu candidat!>>. Vă asigur că toţi am fi spus că susţinem PNL. Indiscutabil aş fi susţinut candidatul PNL, este partidul mai mare”, a adăugat el.
Întrebat dacă l-ar fi susținut pe Ludovic Orban pentru funcţia de premier, Traian Băsescu a răspuns:
”Categoric, da. Un premier al PNL, măcar şi pentru frumuseţea jocului. Convingerea mea este că dacă PNL mergea cu un candidat şi nu mergea bătând câmpii că vrea alegeri anticipate, ca şi USR, se deschidea jocul”.
Băsescu a mai spus că Iohannis trebuia ”să joace” și a prezentat următorul scenariu: primul guvern -“să spunem Tomac” – ar fi căzut în Parlament, dar al doilea ar fi primit votul de învestitură, pentru că aleșii nu ar fi vrut să-și piardă mandatul.
”La mine era sfârşit de legislatură, când l-am desemnat prima dată pe Croitoru (Lucian Croitoru – n.r.) sau, nu mai știu, pe Negoiță (Liviu Negoiță, primarul sectorului 3 la acea dată – 2009 – n.r) şi nu au mai venit parlamentarii ca să dea votul pentru al doilea guvern. Acum, la 12 luni de la alegeri, credeţi că Parlamentul ar fi lăsat să cadă şi al doilea guvern şi pleca acasă? Dacă voia să schimbe PSD, ar fi jucat (…) Preşedintele are dreptul să gândească, iar dacă discutăm despre voturi, preşedintele are 6,2 milioane de voturi, iar tot PSD-ul are 3,2 milioane”, a explicat Băsescu.
Pe de altă parte, întrebat ce i-a spus Klaus Iohannis, în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni, Băsescu a acuzat că preşedintele nu a dialogat cu delegaţia PMP:
”Nimic. Nu, nu, nu. A tăcut şi a luat notă. Nu a vorbit nimic. A aşteptat propunerile şi a luat notă. (…) Urmărea cu atenţie. Nu a fost un dialog. (…) El era atent şi altcineva nota. Am stat faţă în faţă 22 de minute”.
“În sfârşit, Dragnea va fi şeful Guvernului”
Referindu-se la desemnarea Vioricăi Dăncilă, Băsescu a spus că va începe “guvernarea 100% Dragnea” şi a adăugat că actul de guvernare nu va fi “conform aşteptărilor”, întrucât coaliţia majoritară va avea probleme de administrare a schimbărilor aduse Codului fiscal.
“Va fi foarte docilă în relaţia cu (…) Dragnea. În sfârşit Dragnea va fi şeful Guvernului”, a declarat Traian Băsescu.
“Nu va fi rău, dar nu va merge conform așteptărilor”
Fiind întrebat dacă de abia acum începe guvernarea PSD, preşedintele PMP a răspuns: “Nu, guvernarea 100% Dragnea”.
Băsescu a adăugat că nu crede că actul de guvernarea va merge “conform aşteptărilor”.
“Ştiţi de ce nu cred că va merge bine? Sau nu va merge conform aşteptărilor, că rău nu va fi. Nu va fi rău, România va avea creştere economică, dar s-au băgat în atâtea nebunii cu modificarea Codului fiscal, atât de adânc, încât cred că vor avea probleme de administrare a schimbării. Hai să fim cinstiţi, ne-au redus taxele, ne-au redus impozitul pe venit de la 16 la 10%, şi la pensii şi la arendă şi la multe alte activităţi economice, deci au făcut un lucru care să stimuleze într-un fel economia, dar le va fi foarte greu să administreze (modificările la Codul fiscal – n.r.)”, a declarat preşedintele PMP.
El a adăugat că “mutarea fundamentală” în materia impozitării pe care ar fi putut să o facă actuala coaliţie de guvernare ar fi fost să mute “impozitele de pe muncă pe proprietate”.
“Domne’, ai o casă ai un impozit, ai două, deja eşti băiat cu posibilităţi, ai trei cumva…ai trei maşini. Deci, mutam taxele pe proprietate şi lăsam munca şi producţia. (…) Cine are proprietăţi plăteşte impozite pe proprietăţi, iar munca o liberalizezi aproape…diminuezi mult impozitele pe muncă, veniturile din producţie”, a mai afirmat Băsescu.