Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că acuzația de spălare de bani care i se aduce de către procurorii Parchetului General este ”o înșelătorie” și amenință că ”nu voi lăsa așa” faptul că i-a influențat decizia politică de a candida la Primăria Capitalei. 

base-2

Dacă avea cu adevărat de gând să intre în cursa pentru fotoliul de primar nu știm exact, atâta vreme cât numele lui Robert Turcescu se vehicula de mai mult timp în spațiul public.

Cert este că Băsescu spune că n-a vrut să se alăture penalilor care candidează: Cristian Popescu Piedone – din partea PPUSL, Olguța Vasilescu, Robert Negoiță, și Gabriel Mutu – din partea PSD, Tudor Pendiuc – fost PSD – și George scripcaru – fost PNL -, acum independenți, sunt numele cele mai sonore.

Traian Băsescu a spus duminică seară, la România TV, că nu ar fi putut să candideze în condițiile în care este urmărit penal, pentru că și-ar fi negat cei 10 ani de mandat la Președinția României, în care mesajul său a fost ”respect pentru Justiție „și ”nimeni nu este mai presus de lege”.

”Vreau să fie clar un lucru: măcar pentru moment avem în Codul Penal abuzul în serviciu. Așa cum este aplicabil oricui în țara asta, abuzul în serviciu este aplicabil și procurorilor. Eu vă spun — este o înșelătorie acuzația de spălare de bani, iar faptul că mie mi-a influențat o decizie politică vă asigur că nu o voi lăsa așa. A fost o decizie politică importantă — e vorba despre un partid nou care cu mine ar fi avut o șansă în plus. (…) Eu aș fi candidat. Decizia mea era luată”, a declarat președintele PMP.

NUP anulat

El s-a declarat revoltat că aceelași Parchet General îl acuză acum de spălare de bani, deși în trecut a dispus neînceperea urmării penale (NUP), pe inexistența faptei.

”Ce mă revoltă foarte mult, dincolo de incorectitudinea acestei suspiciuni exprimată de aceeași instituție care în 2012 de două ori a spus NUP și în 2013 a spus-o în felul ei (…) și ÎCCJ. Mă revoltă că aceeași instituție, funcție de evoluțiile politice, își schimbă punctul de vedere. (…) Aceeași instituție acum mă face suspect, iar cu trei ani înainte a constatat că nu există fapta. (…) Discutăm de un Parchet General de pe lângă ICCJ. În opinia mea, absolut nejustificat; repet, nu știu dosarul (…), dar eu știu ce am făcut. Mi se pare incorect și extrem de grav ca o instituție a statului român să spună despre un fost președinte că s-a ocupat cu spălare de bani”, a spus Băsescu.

”Nu știu dacă vă dați seama ce simt. Am un sentiment de revoltă profund pentru că timp de zece ani Occidentul a crezut în mine, iar astăzi află și Occidentul, aflu și eu că această instituție, Parchetul de pe lângă ICCJ, mă consideră suspect pentru spălare de bani. Este inadmisibil. Inadmisibil. Să faci cu atâta ușurință astfel de acuzații’, a declarat el.

”O suspiciune gratuită făcută publică incorect”

Traian Băsescu a adăugat că este vorba de o ”o suspiciune gratuită făcută publică incorect” și i se pare degradant ca un fost președinte să fie supus unor astfel de acuzații.

”Mi se pare revoltător ca un fost președinte, după ce își termină mandatul, să fie supus la astfel de acuzații. (…) Așa ceva să pui în spinarea unui fost președinte mi se pare degradant și pentru cei care au gândit că acum e momentul să-l plesnim pe Băsescu”, a insistat fostul șef al statului.

Instituțiile statului ”au derapat”

Traian Băsescu a punctat că instituțiile statului, în loc să tranșeze rapid reclamațiile făcute de politicieni sau în interes politic, le lasă ”să fâlfâie în spațiul public” și consideră că ”lucrurile au derapat”, în condițiile în care sunt cercetați oameni pentru lucruri întâmplate acum 5-6 ani.

”Există un curent în instituțiile de forță care și-a asumat misiunea mesianică să curețe clasa politică, dar, în același timp, curăță și instituțiile legitime ale statului. Ceva e în neregulă în funcționarea statului. Faptul că instituțiile politice sunt supuse unui tir de desființare, pur și simplu, ca încredere, poate crea lucruri monstruoase. (…) Nu pot pune mâna exact pe grupul care coordonează activitatea asta, dar este clar că oamenii politici incomozi sau care nu pot fi îndoiți trebuie eliminați. Este internă (n.r.: comanda), nu o mai duceți în extern. Nimeni nu poate cere României distrugerea instituțiilor politice”, a acuzat Băsescu.

El a insistat că ”în România nu are nimeni cu ce să mă denunțe. Eu nu am luat bani”.

”Eu nu am suspiciuni de 1 leu la Primăria Capitalei sau la Ministerul Transporturilor, în schimb am o bibliotecă de acuzații la Parchetul General!”, a conchis Băsescu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version