Fostul președinte Traian Băsescu face un tablou al “sistemului” explicând că “mulţi îi aşază pe politicieni” în această noțiune dar adevărații exponenți sunt nealeși prin vot de popor și beneficiază de putere toată viața.

basescu pleacă

“Foarte mulţi vorbesc despre “sistem”, dar nu-l definesc. Voi încerca eu s-o fac, dar, azi, doar la un mod absolut general.
Mulţi îi aşază în “sistem” pe politicieni. Foarte greşit.

Politicienii nu sunt niciodată asimilaţi de “sistem”, pentru că, pur şi simplu, ei sunt trecători. Politicienii stau în funcţii maxim 4 ani şi pleacă.

Singurul lucru pe care uneori politicieni foarte puternici reuşesc să-l facă este să strunească vremelnic “sistemul”, să-l orienteze vremelnic către realizarea obiectivelor lor publice. Dar, imediat ce omul politic pleacă din funcţie, “sistemul” va reveni pe propria-i direcţie”, scrie Băsescu pe Facebook.

El precizează că „sistemul” este format “din cei care stau în cea mai mare parte a vieţii lor profesionale în funcţii importante şi foarte importante din aparatul bugetar de stat”.

Iată celelalte precizări:

“De regulă, sunt oameni cu referinţe profesionale bune.
„Sistemul” este format din: ofiţeri importanţi din serviciile de informaţii, judecători de pe toate treptele justiţiei (tribunale, curţi de apel, ICCJ), procurori din parchetele de pe lângă tribunale, curţi de apel şi ICCJ, ofiţeri superiori şi generali din Ministerul de Interne, ofiţeri şi generali din MApN, profesori universitari şi funcţionari din ministere şi agenţii guvernamentale bine aşezaţi pe funcţii de directori, şefi de serviciu, şefi de birouri. În multe situaţii, membrii “sistemului” îşi angajează soţiile, copiii şi alţi apropiaţi în instituţiile pe care le conduc.

Vă pot spune că, în măsura în care am putut, la un moment dat, am adus oameni pe care i-am numit în funcții importante din țară. Din păcate, au fost rapid înghițiți de “sistem”, au intrat în cadența și în obiectivele “sistemului” și au uitat rapid ce au promis în discuția cu mine înainte de a fi numiți.

Marele talent al “sistemului” este acela de a folosi oamenii politici pentru ca, printre legile şi hotărârile necesare ţării, să promoveze şi acte normative care să-i protejeze interesele şi avantajele.

Toate ţările democratice au ceea ce se numeşte un “sistem”, o coloană vertebrală a statului care se menţine indiferent care sunt schimbările politice. Problema este dacă “sistemul” este în primul rând loial ţării sau este loial în primul rând lui însuşi.

În ce ne priveşte, din păcate, avem un “sistem” loial în primul rând lui însuşi.

Iar, dacă vreţi să vedeţi o sinteză a sistemului, vedeţi lista “academicienilor” cu indemnizaţii viagere de la Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale”, conchide Traian Băsescu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version