Şediţa solemnă convocată de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru 2 decembrie este motiv de amânare a votului pentru reţinerea şi arestarea penalului Dan Şova, dar şi “un bâlci”, potrivit fostului preşedinte Traian Băsescu.

traian_basescu_parada
sursă foto romaniatvnet

Prezent la parada militară de 1 Decembrie, Traian Băsescu a fost întrebat de jurnalişti ce părere are despre şedinţa solemnă convocată de Tăriceanu.

“Acela este un bâlci”, a spus Băsescu.

“Nu există decât o recepţie oficială: a preşedintelui – dacă o dă”, a adăugat el.

basescu_nepoata, parada
sursă foto romaniatvnet

Băsescu a venit la parada militară de 1 Decembrie împreună cu nepoţica sa de 2 ani, Sofia Anais Băsescu.

sofia anais basescu
sursă foto stirileprotvro

Pe pagina sa de Facebook, Băsescu a postat o fotografie cu el de anul trecut de la paradă – când încă era preşedinte -, pe care a scris: “La mulţi ani, România mea!”.

Blaga: Dacă o să primim invitaţie vom merge

Nu de aceeaşi părere este fostul său aliat Vasile Blaga. Copreşedintele PNL a declarat, după paradă, că “Dacă o să primim invitaţie vom merge” la şedinţa solemnă a Senatului.

La rândul său, Valeriu Zgonea, a spus că “este obligaţia mea să fiu prezent la oricare invitaţie făcută preşedintelui Camerei Deputaţilor”.

 

Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a grăbit să fugă de presă: “La mulţi ani cu sănătate vă doresc”, le-a spus el jurnaliştilor înainte de a urca în maşină.

Liviu Dragnea a declarat că “ar fi bine să fim uniţi, să numai fim dezbinaţi”, arătând că “a fost o decizie înţeleaptă a preşedintelui de a nu mai organiza recepţia de Ziua Naţională la Cotroceni, având în vedere tragediile ce s-au întâmplat în ultima vreme”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version