Invitat duminică seara la o cunoscută emisiune de televiziune, Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a ţinut să transmită un mesaj cât se poate de clar.

Băsescu este de părere că “cei care solicită în acest moment alegeri anticipate sunt nişte copii. Niciun lider politic zdravăn la cap nu ar face aşa ceva”.

Motivul pentru care fostul preşedinte al României nu vrea alegeri anticipate este cât se poate de clar: “La ce să facem anticipate? Ca să câştige iar PSD-ul?”.

Liderul Partidului Mişcarea Populară susţine că “în acest moment, electoratul PSD-ului este mulţumit. Pe ei nu îi interesează de legile justiţiei. Vor vota cu PSD-iştii chiar dacă ei sunt la închisoare sau nu. Şi atunci, este clar că în acest moment, dacă am avea anticipate, PSD-ul ar câştiga din nou. Şi cred că ar face-o tot cu un scor mare”.

Băsescu recunoaşte că “oricum în acest moment nu prea ai cum să faci anticipate. Ar însemna ca toţi parlamentarii să-şi dea demisia. Iar cei de la PSD şi ALDE de ce să-şi dea demisia? Oricum au o majoritate liniştitoare. Singura posibilitate ar fi ca cei de la PSD şi ALDE să-şi dea premierul jos, iar apoi să mai propună doi premieri pe care să îi dea iar jos. În acel moment, preşedintele dizolvă Parlamentul şi face alegeri anticipate”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version